……………………………………………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
Expoziția de pictură După-amiaza culorilor ne introduce într-o atmosferă plăcută, primitoare generată de lucrările celor șase artiști plastici plastici Cerasela Dragoș Avanu, Elena Bîrhală Pascu, Ciprian Mihăilescu, Dana Nechita, Camelia Ionescu Popa și Silviu Ioan Soare, artiști cu viziuni și tehnici diferite de redare, fiecare dezvăluind însă tainica relație dintre formă și culoare.
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
Artista Cerasela Dragoș Avanu ne propune o serie de acuarele – modalitate de redare plastică în care, cel puțin în această fază a creației sale, se regăsește cel mai bine – o serie de compoziții învăluite într-o atmosferă tonică, luminoasă, susținute de spontaneitatea specifică tehnicii acuarelei pe care Cerasela dovedește că o stăpânește prin ușurința și jocul tușelor în redarea esențialului. Majoritatea lucrărilor din această expoziție, precum Colț de grădină, Palatul Suțu, Ușa închisă, Stradă în soare, Vila cu clopoței, Zi de vară prin București sunt inspirate din cotidianul citadin, ilustrînd colțuri ale orașului sau monumente arhitecturale, a căror valoare estetică este dublată și de una documentară. Artista le redă degajat, spontan, vădind o predilecție pentru acea parte din zi în care totul este inundat de soare, de căldură, de lumină. Suplețea tușelor și transparența culorilor aduc în imaginile sale un entuziasm, o vitalitate care ne captează și ne contaminează și pe noi, privitorii, remarcând acel neastâmpăr care-i este deja caracteristic Ceraselei Dragoș Avanu. O altă manieră de lucru abordează în lucrările de pictură în acrilic pe pânză, în care fiecare trăsătură de penel cumulează o forță ritmică, ca într-o țesătură densă, plină de vibrații, așa cu putem remarca în delicata Vrăbiuță sau în redarea Merelor.
……………………………………………………………………………………………………………………………………….
Disociind viziunea comună asupra realității, Ciprian Mihăilescu are o fervoare a imaginarului. El își construiește un demers artistic în contextul căruia fantezia, construită pe fundamentele unor mituri arhaice sau biblice, devine o modalitate de expresie ce aparține teritoriului vast al picturii suprarealiste. Ciprian caută să exprime, pe suprafața limitată a pânzei, o întreagă gamă de idei pe care le transpune pictural în subtile orchestrații cromatice, în care plăcerea detaliului, pe care îl redă în amănunt, plăcerea pentru finisare, ne demonstrează abilitățile și buna stăpânire a tehnicii desenului și a culorii. Întregul repertoriu de lucrări ne indică o propensiune a artistului către acea latură picturii care să-i permită, prin diverse asocieri, reconstrucția printr-o scenografie metafizică și asocieri insolite a unui univers metaforic. Astfel trebuie să descifrăm în lucrarea Despre originea ploii mitul zeului care generează ploaia, în Harta și teritoriul suprapunerea omului peste habitat și consecințele ce se nasc în urma acestei simbioze, sau în cele două lucrări Butterfly Effect, efectele pe care le generează lucrurile simple, precum bătaia unei aripi de fluture. Toate lucrările lui Ciprian Mihăilescu au acea încărcătură simbolică pe care însă cu greu o poți desluși dacă nu ai știi adevărata poveste.
……………………………………………………………………………………………………………………………………
Lucrările Elenei Bîrhală Pascu sunt ilustrarea dimensiunilor interioare ale unei sensibilități de a transpune pe pânză acea regăsire de sine și acel echilibru care îi guvernează întreaga viață artistică. Atașamentul față de universul floral, dar și față de copii, ramurile vii ale copacului vieții, este evident în lucrările sale, reprezintând elementul fundamental al propriului univers pe care l-a învăluit în sacralitate. Pentru că, de când o cunosc pe artista Elena Bîrhală Pascu, și sunt ani buni, practic am crescut printre lucrările dumneaei chiar dacă pe-atunci nu le priveam, nu le analizam cu ochiul criticului de artă, definitoriu pentru orientarea pe care ea a imprimat-o limbajului său plastic a fost întotdeauna apropierea de sacru. Putem observa această caracteristică fie în naturile statice cu flori, redate prin armonii cromatice sau alternare a lor cu inserții de foițe de aur, fie în cele trei lucrări ce reprezintă Trecutul, Prezentul, și Viitorul a căror încărcătură simbolică, trecută prin filtrul clar-obscurului, este reflectată atât în iconografie – spațiul interior al unei biserici ortodoxe, redat într-o manieră modernistă, pe fereastra căruia se derulează timpul – cât și în cromatică, rolul simbolic al culorii fiind exploatat la maxim.
……………………………………………………………………………………………………………………………………
În pictura Danei Nechita remarcăm o statornică apropiere de peisajele marine, de redare a suprafeței în continuă mișcare a apei, ce constituie în tablourile sale un univers prin excelență pictural. Artista pătrunde în structura lucrurilor, descompunându-le cromatic și recompunându-le generând în peisajele sale o anume stare de spirit, o imagine afectivă. Astfel, fie că e vorba despre o transpunere a diverselor ipostaze ale mării – Regăsire, Șoapte din adâncuri, Unduiri, Introspecție sau Bărci la Balcic – fie o imortalizare a luciului lacului din Parcul Cișmigiu, Dana Nechita este profund fascinata de valențele expresive ale întinderilor marine, de multitudinea de nuanțe pe care le generează lumina care se reflectă pe suprafața sidefie a apei, creând o infinitate de tonuri de albastru și turcoaz, de transparențele care dezvăluie adâncuri tulburi. Toate aceste ipostaze ale apei sunt surprinse și transpuse pe pânză în imagini sensibile, dar pline de vitalitate, adevărate reverberații, ca de vitralii, demonstrând încă odată calitatea de colorist a Danei Nechita. Aceeași manieră o adoptă și în redarea unei Înserări geroase în parcul Gării de Nord sau a gingașelor flori din Luleaua turcului în care coagulează anumite stări de spirit, imagini afective, a căror cromatică degajă un sentiment poetic exprimat într-un registru impresionist.
……………………………………………………………………………………………………………………………………
Lucrările Cameliei Ionescu Popa din această expoziție ne poartă vizual într-o adevărată călătorie cromatică, în care culorii i se recunoaște forța dominatoare. Prin dominanța acesteia, figurativul își pierde dimensiunile comune, precis conturate, câștigând însă valențe noi ce tind spre esențializare picturală, în unele lucrări ajungând chiar până la un decupaj abstract. Artista investighează realul și îl răstălmăcește uneori în tonuri calde, fluide, transparente, alteori în tușe energice și în modelări ale pastei sau juxtapuneri de culoare pură, reușind să dea acestuia o forță și o viață lăuntrică prin experimentarea și diversificarea registrelor cromatice. Toate aceste căutări o ajută foarte mult în pictura icoanelor, în folosirea diverselor combinații coloristice atunci când realizează veșmintele Maicii Domnului sau ale Sfinților. În aceeași măsură, Camelia iubește și lumina pe care o integrează în structura pastei, dând formelor pe care le generează o tentă emoțională veselă, restituind în imagini sensibile o atmosferă a evocării care poate fi lirică, idilică sau nostalgică. Pot afirma că lucrările Cameliei din această expoziție invadează spațiul prin această cromatică aparte.
……………………………………………………………………………………………………………………………………
Deși ceramist ca formare, Silviu Ioan Soare s-a dăruit în mod egal și picturii de șevalet, dovedindu-se a fi un mare iubitor al peisajelor și al naturilor statice. El ne surprinde în mod plăcut cu latura aceasta de pictor ce îmbină calitatea picturii tradiționale românești cu o viziune modernă prin expresie, prin organizare a suprafețelor și esențializare a formelor. Remarcăm în naturile sale statice cu flori, acuarele sau picturi în ulei, precum Dimineață, Septembrie, Albăstrele, Garofițe, o trecere de la fine orchestrări cromatice, ce pornesc de la o stăpânită fervoare coloristică, la acele armonii domoale, estompate, dar încărcate de vibrație, cultivând într-o manieră proprie un lirism reținut. Silviu caută să redea în lucrările sale un evident ritm al formelor, dar și o prețiozitate a materiei, mărturisind vocația pentru culoare ca element esențial al picturii, dar și o solidă știință a construcției unei arhitecturi interioare a imaginii. Aceeași plăcere de a plămădi din culoare o are și în cazul peisajelor, suprafețe picturale de cele mai multe ori de mici dimensiuni, în care redă acea atmosferă specifică a locurilor, creând o lume poetică în care linia și culoarea se asociază pentru a evoca priveliști înnobilate de lirism. Nu pot să nu amintesc despre pasiunea lui Silviu de a experimenta în lucrările sale texturi inedite realizate din diverse amestecuri chimice – Sat dobrogean – experiența lui de chimist spunându-și în acest sens cuvântul.
……………………………………………………………………………………………………………………………………….
În încheiere aș dori să citez un pasaj din Teoria culorilor în care Goethe spune: “Culorile sunt niște fapte ale luminii, fapte și suferințe….Culorile și lumina se află în cel mai strâns raport, însă noi trebuie să ni le închipuim ca aparținând întregii naturi: pentru că ea este aceea care vrea să se dezvăluie, mai ales prin ele, simțului vederii.” Eu completez acest citat, spunând că prin intermediul lucrărilor celor șase artiști din această expoziție, natura se dezvăluie prin culori pentru a ajunge și în sufletul nostru.
Roxana Bărbulescu – critic de artă
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
in presa: radio romania cultural , adevarul , ziarul de vrancea , ziarul de iasi , ceasca de cultura , e azi , intell news ,