Expoziția de pictură a lui Mihai Eugen Marinescu pe care elegantul spațiu al Centrului de Cultură Arhitecturală al UAR o găzduiește în această perioadă grupează o serie de lucrări pe care Mihai le-a realizat în decursul a peste 40 de ani de activitate artistică. În modalitatea de expunere a acestora s-a urmărit o grupare cronologică din care reiese cu ușurință maniera picturală, traseul pe care artistul l-a urmat de-a lungul timpului, plecând de la o pictură figurativă – Mileniul II – și ajungând până la non-figurativ – Mileniul III.
Parcursul meu critic îl voi începe cu lucrările sale timpurii în care domină un figurativism coerent și exact în structurile sale esențiale, compoziții ce mizează pe jocul ficțiune-realitate, pe un limbaj al gesturilor discrete și al unei simbolistici ce ne ajută să pătrundem sensul mesajelor ce fac obiectul picturilor sale.
Artistul se dovedește atât un creator de spații imaginare, organizate scenografic, așa cum observăm în Vălul Melusiei, cât și un iubitor al soluțiilor compoziționale regăsite în portretele renascentiste, pe care le reinterpretează însă într-un stil propriu. Figurile fin caligrafiate sunt puternic luminate de tonuri deschise detașându-se pe fundaluri închise în care se întrevede un peisaj redat în acel clarobscur al picturilor rembrandiene, așa cum remarcăm în lucrările Epistola, Înțeleptul Cetății, Dresorul Regelui Lăcustă sau Pictorul.
Limbajul pictural pe care-l utilizează în tratarea compoziției și al personajelor se modifică în lucrările Lebăda albă și Lebăda neagră, marcând trecerea la o altă etapă de redare plastică. Simplitatea și laconismul mijloacelor picturale imprimă compozițiilor, care se remarcă prin complementaritate și prețiozitate, evidența opoziției alb – negru, inocență – agresivitate. Același dualism al reprezentării îl remarcăm și în cele două compoziții Chiron și Lycorna. Stăpân pe mijloacele picturale utilizate, discursul său vizual este, de această dată, plin de un dinamism al liniei și o spontaneitate a execuției, în care rafinate tonuri de griuri și brunuri tind spre monocromie, toate însumate transmițând dramatismul poveștii din spatele personajelor.
O dorință continuă de a nu se cantona într-un stil, de a experimenta noi formule plastice l-au condus la adoptarea unei maniere nonfigurative evidențiată în lucrările grupate în cea de-a doua camera, cea a Mileniului III.
Construcțiile abstracte, suprafețe ce par decupate dintr-o textură infinită, tandemurile Vis de Aur – Mașina Timpului, Vis de Argint – Iarna vrajbei, Vis de Aramă – Căderea Îngerilor sunt lucrări pline de tâlcuiri metaforice, ce au la bază ideea conform căreia poți să faci același lucru, dar să fie de fapt lucruri diferite. Jocul texturilor pe care suprapunerile de culoare le unifică și le ascund în același timp concretețea, arcele de ceas, inserțiile de foiță de aur, cupru sau argint formeză un sistem de conexiuni ce prefigurează o altă modalitate de percepție, dezvăluid un univers al subconștientului, al fanteziei, al mentalului.
Discursul său plastic se păstrează în zona nonfigurativului și în seria Năvoadelor, în care spațiul abstract prinde consistență prin inserarea acelor plase ce captează gândurile în țesătura lor simbolică, proiectându-le într-o desfășurare când exuberantă, când ponderată, pe un fundal unificator roșu.
Mihai Eugen Marinescu pe întreg pacursul carierei sale artistice, nu a renunțat să recurgă la mijoacele caracteristice graficii. În această expoziție alege însă să expună doar câteva lucrări, reprezentative, în care, îmbinând tehnica pastelului cu cea a acuarelei, cu o mare siguranță a gestului și eliberat de constrângerile unei redări fidele, artistul construiește acele portrete în tuș, pline de un dinamism dus uneori până la extrem. El crează acele chipuri impersonale printr-o rețea de linii energice sau prin descopuneri, lăsând ochiul să recompună, ca în cazul Bufonului trist sau a portretelor, scriitura labirintică. Suprafețele sunt vibrate de un amestec de laviuri discrete ce sudează ansamblul într-o atmosferă aproape monocromă sau cu fine accente de culoare.
Așa cum am spus și la începutul discursului meu, expoziția artistului Mihai Eugen Marinescu constituie un bilanț al celor peste 40 de ani de manifestări expoziționale ce pun în lumină contribuția pe care acesta a adus-o artei contemporane, dar ea poate fi privită mai mult, și anume ca o deschidere către alte proiecte artistice, pentru că activitatea artistului nici pe departe nu se încheie aici. Spirit universal, care a știe să îmbine calitățile de arhitect cu cele de pictor, aflat mereu într-o perpetuă căutare de noi mijloace de expresie prin care să-și ilustreze ideile care-i construiesc universul, Mihai Eugen Marinescu, înclin să cred că ne-a deschis de fapt prin această expozițe o portiță către Mileniul III, partea a doua…partea a treia…
Roxana Bărbulescu – critic de artă
………………………………………………………………………………………………………………….
film realizat de Serban Popescu
TVR 3 – Carte Arte si Capricii