Expoziția de pictură “Fără titlu, fără titluri” a artistului plastic Mihai Puricel, găzduită de Galeria Elite Prof Art în perioada 8 – 22 mai 2017, odată parcursă îți creează acel sentiment de calm, de bucurie interioară trimițându-ne în acea zonă de interferență dintre sufletul unui artist care a ales ca mijloc de exprimare al propriilor trăiri pictura, și sufletul nostru, al privitorului care caută să-și odihnească privirea peste suprafețele picturale care i se par mai apropiate de idealul său de estetică.
Prin intermediul lucrărilor sale, Mihai Puricel își dorește în primul rând un dialog cu privitorul, iar acest dialog pornește chiar de la lipsa titlurilor, această dorință a artistului de a nu pune un titlu lucrărilor venind atât din evidența reprezentărilor sale, cât și din libertatea pe care pictorul o lasă privitorului de a desluși în lucrările sale ceea ce fiecare dorește să vadă, să înțeleagă.
Privind peisajele sale, care sunt de fapt expresii, reflexii ale stărilor sale sufletești, ale impactului emoțional pe care natura o are asupra sa, remarcăm acea capacitate a artistului de a realiza o sinteză spațială a acelor zone de care, în primul rând sufletește, s-a simțit în mod deosebit atras. Nu voi exemplifica acele colțuri din natură, pentru că nu acela a fost scopul lui Mihai Puricel de a le reda în imagini recognoscibile.
Frumusețea acelor imagini nu a fost principala condiție care i-a trezit interesul de a le picta, ci sentimentele pe care acestea i le-au produs, impacul emoțional pe care dealurile, căpițele de fân, silueta verticală a unei clopotnițe sau o carieră de piatră le-au avut asupra sa și pe care le-a sintetizeazat spațial în mase de culoare, în ritmurile și cadențele unei geometrii interioare secrete, guvernate însă cu precădere de armoniile cromatice.
Diversitatea trăirilor sufletești l-a condus pe artist la realizarea unei întreagi serii de peisaje, de cele mai multe ori variante ale acelorași teme, ajungând în fiecare dintre ele la compoziții coerente în care distanțarea de motivul concret a condus la suprafețe construite din tușe largi, luminoase. Cromatica dominată de contrastul verde – albastru și griuri colorate discret, succesiunea bogată în nuanțe ce permit o diversitate de ipostaze în care poate fi percepută natura, conduc la un ansamblu pictural ce lasă emoția să se poată afirma.
Păstrând aceeași gamă cromatică de griuri colorate, temperate, în naturile statice cu flori Mihai Puricel vizează în primul rând acea expresie de redare a unei unități atmosferice, apelând la aceeași simplificare formală și combinații constructive, lucrările sale emanând senzația că formele reprezentate, fructe, flori, se rotunjesc din substanța atmosferei care le înconjoară, valorile plastice fiind stabilite în funcție de armonia de ansamblu, toate elementele care compun aceste naturi statice fiind organic legate între ele. Această unitate de ansamblu este generată și de dorința artistului de a reprezenta mai mult decât prezența fizică a florilor, de a surprinde în culoare parfumul acestora.
Fie că sunt naturi statice cu flori, fie că sunt peisaje, artistul reușește în lucrărle sale din această expoziție Fără titlu, fără titluri să conserve puritatea senzației și să o transmită plastic printr-o simplificare a datelor reale, cărora le accentuează caracterul plastic într-o manieră discretă, și printr-o viziune artistică ce se impune prin sinceritate și sensibilitate camuflate în combinațiile cromatice, în ritmurile și în echilibrul formelor reprezentate. Prin aceste lucrări pot afirma că Mihai Puricel, așa cum pe acei oameni simpli, țărani de pe meleagurile Izvorului Mureșului i-a făcut “să privească cu alți ochi locul în care s-au născut”, pe noi ne-a făcut să privim naturile statice florile, peisajele de vară sau de iarnă prin sufletul lui.
Roxana Bărbulescu – critic de artă