Suntem bucuroși și onorați să vă avem alături la vernisajul expoziției de pictură Fărâme de vise a artistei Adriana Badea ce ne oferă o incursiune vizuală într-o lume a visării transpusă plastic în compoziții pline de sensibilitate, o emoționantă confesiune a unor gânduri, a unor vise care au urmărit-o obsesiv ani de-a rândul și care au condus la o serie de căutări a căror rezolvări se regăsesc în aceste tablouri.
Fiecare lucrare în parte ne spune o poveste, dar nu una oarecare ci o poveste ce pornește din interiorul artistei, de la un sentiment, o trăire a acesteia, sau chiar de la un citat, o poezie, acel factor declanșator al unor stări, al unor întrebări ce pornesc din suflet, din latura emotivă care respinge tendința de a deveni totul rațional, rutină.
Așa cum remarcăm după o primă vizionare a expoziției, Adriana nu este adepta unei compoziții clasice, ci, mai degrabă, a decupajelor în care totul se rezumă la acel element esențial ce include ideea. Nu se încurcă în detalii care nu au legătură directă cu ceea ce vrea să reprezinte, elimină accesoriile inexpresive, dar fără a sacrifica detaliile caracterizatoare, punând însă accentul pe simplitatea și claritatea compoziției, pe trăirile exprimate prin gesturi, atitudini sau mimică.
Prezența feminină este nelipsită în tablourile sale, în redarea ei artista urmărind o tendință spre o puritate a liniei, dar nu sub aspectul nobleței demonstrative, ci ca o valoare de expresie care tinde spre ideal. Această modalitate de reprezentare, de aspirare spre ideal, se îmbină cu savoarea materială, conferind personajelor sale acea robustețe strălucitoare, calmă, palpabilă, accentuată și de coloritul delicat de alburi cu reflexe verzui, griuri discret colorate. Neutralitatea acordurilor cromatice, prețioasa mlădiere a liniei și armonia sinuozităților caligrafiate, puritatea contururilor, înscriu lucrările Adrianei Badea într-o estetică senzualistă.
Privind lucrările ei, precum Somn, Vise, În așteptare, Urmează-ți visele ești cucerit de diversele ipostaze ale personajului feminin care se evidențiază printr-o expresivitate a unei senzualități latente, de cele mai multe ori pe un fundal rafinat, înnobilat de inserții de foiță de aur sau argint, fundal ce accentuează această notă senzuală, dominantele cromatice de alb, roz, griuri colorate susținând prospețimea carnației.
Ramele deosebite prin forma și textură ce încadrează unele compoziții, precum Amintiri, Când nu ești tu, sporesc prețiozitatea lucrărilor personalizându-le, cunoscut fiind faptul că echilibrul unei opere de artă este dată și de simbioza dintre pânză și ramă.
De asemenea, folosirea lemnului, ca suport atipic al picturii – Atunci când eram EU…, Început, Paradisul pierdut sau Orizont – crează acea senzație de căldură, de apropiere, de familiaritate, dar și o trimitere către rural, către universul originilor noastre.
Dorința de a insera în lucrările sale o serie de simboluri scoate în evidență profunzimea mesajelor pe care vrea să le transmită, „să nu lase privitorul la voia întâmplării”, cum afirmă chiar ea. Păsările, fluturii, capătă în viziunea Adrianei valoare de simbol al dorinței de libertate, al bucuriei de a trăi, iar ontogeneza mărului este asociată cu evoluția vieții de la naștere, botez, maturitate și bătrânețe, toate susținute de cromatica specifică fiecărei etape, roz, roșu și iarăși roz. Seria de acuarele – Ea, Nemărginire, Oluf, Doti – completează imaginea de ansamblu prin aceeași gingășie de redare a esențialului, aceeași punere în pagină simplificată și cromatică redusă la cîteva tonuri de albastru, brunuri sau roșu.
Această expoziție a Adrianei Badea reprezintă o punere laolaltă a unor fărâme de vise, a unor trăiri care ne sunt sufletește familiare. Prin expunerea de față, ea aduce imaginea trăirilor, căutărilor ei în intimitatea gândurilor, viselor și chiar a obsesiilor noastre, pentru că toți avem propriile gânduri obsesive cărora încercăm să le găsim sensul, să le găsim asocierea cu întâmplări, mai ales viitoare, și să explicăm acele temeri care conduc la anumite căutări. În același timp vom fi mereu interesați de acea reprezentare a nevăzutului în care s-a decantat frumosul, dar atunci când avem în fața ochilor ceva mai mult, ceva care să ne incite imaginația și mai ales să se raporteze la eu-ul nostru, se creează acea legătură între noi și opera de artă care nu va fi niciodată ruptă. Poate că nu vom pleca toți acasă cu lucrările Adrianei, dar biblioteca noastră vizuală sigur le va adăuga în acel colț al sufletului în care simțim nevoia să ne refugiem atunci când avem nevoie de frumos.
Roxana Bărbulescu – critic de artă
