Ideea de bază pe care am urmărit-o în selectarea lucrărilor pentru această expoziție a fost aceea de a armoniza prin contrast, de a integra albul și negrul sculpturilor în paletă largă de culori contrastante ale graficii punând astfel în valoare ambele direcții vizuale pe care fiecare artistă le-a integrat în lucrările sale. În același timp, prin această opoziție cromatică, am dorit să scot în evidență un dinamism general, unul văzut ca un întreg construit din energiile generate de fiecare lucrare în parte, fie prin tușe și linii, ca în cazut lucrărilor Filomelei, fie prin gesturi directoare și suprafețe ritmate, ca în cazul lucrărilor de sculptură ale Corei.
De aceea, prin această expoziție, am vrut să creez un spațiu în care, atunci când pătrunzi pentru prima dată, să dorești să cuprinzi totul dintr-o singură privire și să fii învăluit de sentimentul de simultaneitate. În plus, ceea ce nu puteți vedea în momentul acesta, fiind prea multă lumină naturală, este efectul luminii ce vine din interiorul lucrărilor Corei, lumină ce evidențiază noi elemente spațio-compoziționale care, în alte condiții, n-ar putea fi sesizate, contribuind și ele la completarea întregului.
Filomela face parte din categoria artiștilor pentru care arta reprezintă o modalitate de descărcare a acumulărilor generatoare de inspirație. Tematica pe care a abordat-o în lucrările din această expoziție se înscrie într-un demers demarat în pandemie ce s-a concretizat în seria de compoziții grafice intitulată FilooAnima, ce constituie o adevărată evaziune într-un imaginar populat de animale fantastice.
În artă, animalele au constituit o sursă inepuizabilă de inspirație pentru artiști. De la primele desene rupestre până la reprezentările ulterioare decorative, simbolice sau alegorice, modalitățile de redare a animalelor au reflectat cumva evoluția societății și direcțiile pe care arta le-a parcurs, de la realism, la cubism sau expresionism. Animalele Filomelei sunt însă rodul propriei imaginații, sunt forme ce se compun și descompun după legi proprii ce se apropie doar tangențial de o realitate abia perceptibilă.
Proiectate pe fundaluri colorate intens, care măresc gradul de dificultate a realizării unei compoziții echilibrate cromatic, animalele Filomelei sunt minuțios elaborate în originale sintagme expresive în compoziția cărora cele care primează sunt liniile, indiferent de culorile care le sunt atribuite pentru a construi formele.
Dacă ar fi să facem un experiment în care să decupăm din orice compoziție a Filomelei un mic fragment pe care să-l aducem la o dimensiune mai mare, am remarca imediat complexitatea și densitatea suprapunerilor de culoare și a grafiei alambicate, fragmentul în sine putând constitui el singur o compoziție singulară.
Legat de lucrările de sculptură ale Corei din această expoziție, pot spune că se desprind două direcții pe care artista le-a dezvoltat, de altfel, de-a lungul carierei întregii sale artistice concretizându-se în diverse serii tematice. Cele două direcții sunt: joaca cu echilibrul și dezechilibrul și punerea în valoare a capacității lumini de a crea efecte spectaculoase atunci când străbate diverse materiale. Numitorul comun al acestor direcții este tehnica pe care Cora a adoptat-o în crearea sculpturilor sale, și anume cea care folosește ca materie primă Papier mâché -ul.
Papier mâché este o pastă realizată dintr-un amestec de hârtie macerată, amestecată uneori cu material textil, de ipsos și de aracet sau orice altă pastă adezivă. În ciuda numelui său francez, ce se traduce prin ”hârtie amestecată”, a apărut pentru prima dată în China dinastiei Han la scurt timp după inventarea hârtiei, în jurul anului 200 î.Hr. și a fost folosită inițial pentru realizarea unor căști militare sau a unor diferite obiecte decorative, precum cutii sau măști ceremoniale.
Ulterior s-a răspândit și în alte culturi ale lumii, precum Japonia, India, Persia unde a fost folosită cu mare succes pentru a modela obiecte decorative. În Europa se știe ca a fost utilizată începând cu secolul al XVIII-lea în special ca o alternativă mai ieftină a tencuielii sau a lemnului sculptat. Paradoxal de puternică și durabilă, în ciuda compoziției și a greutății sale mici, la mijlocul secolului al XIX-lea realizarea acestei paste a devenit o industrie, când, cel puțin 30 de producători englezi au fabrbicat din această pastă obiecte decorative și mobilier, inclusiv mese, scaune și cadre de pat cu baldachin. Dar abia la mijlocul secolului al XX-lea și-a recăpătat calitatea de material artistic, făcându-și loc printre marmură, lemn, bronz sau alte materiale cu tradiție în realizarea sculpturilor.
Cora a adaptat această tehnică într-o manieră personală și și-a modelat personajele utilizând o tehnică ce constă, în principiu, din suprapuneri de straturi de hârtie, de densități diferite, fapt ce i-a permis să realizeze cu o mai mare spontaneitate aceste figuri alungite, surprinse în ipostaze greu de realizat, dacă nu chiar imposibil dacă s-ar fi folosit alte materiale tradiționale specifice sculpturii.
Cora se joacă cu echilibrul fără a avea teama dezechilibrului, modelează corpuri alungite ce se sprijină doar într-un punct minuscul fără a avea teama ruperii sau dezlipirii lor. Ceea ce trebuie noi să urmărim atunci când îi privim lucrările este dinamica gesturilor, pusă în evidență și prin modul de prezentare în grupuri de personaje, sau de includerea în cercuri ce dau iluzia de balans.
De asemenea, trebuie să avem în vedere și importanța luminii care, se știe că este unul dintre elementele esențiale ce definesc limbajul plastic sculptural. În cazul lucrărilor Corei, lumina are însă un dublu rol: de a defini formele prin învăluire și de a pune în valoare caracterul translucid pe care papier mâché -ul îl poate oferi atunci când este folosit în acest scop, așa cum vedem în cazul corpurilor de iluminat. Dar acestea din urmă au mai mult decât un scop decorativ, au și unul simbolic dacă este să ne gândim la simbolistica Ielelor sau la energia pe care o poartă în interiorul lor echilibriștii.
În concluzie, expoziția de față ne demonstrează faptul că cele două artiste și-au dezvoltat un limbaj propriu, care, de-a lungul timpului, le-a devenit specific ceea ce mă îndreptățește să spun că se evidențiază clar în spațiul artistic contemporan, iar în această expoziție putem vedea lucrările unor artiste care, deși au atins maturitatea artistică, găsesc noi și noi motive de concretizări inspiraționale.
Roxana Bărbulescu, critic de artă
