Expoziția Violetei Carp ne propune un parcurs vizual al unor gânduri, stări sau senzații pe care cartea Marthei Bibescu „Izvor. Țara sălciilor” a avut-o asupra sa și care i-a prilejuit elaborarea unei serii de compoziții încărcate de lirismul și simplitatea acelor locuri în care firescul este elementul predominant. Este acel firesc către care ne îndreptăm instinctiv, pe care îl căutăm și-l regăsim în lucrurile simple care ne înconjoară, iar spațiul încărcat preponderent de flori reprezintă cel mai plăcut cadru în care ne putem refugia pentru a savura clipe de relaxare.
Un astfel de spațiu îl surprindem și în cartea Marthei Bibescu: universul satului în care scriitoarea își regăsește originile, în care redescoperă comorile spirituale și datinile străbune pe care le redă cu o sensibilitate aparte din care răzbate atașamentul față de plaiurile noastre românești. Florile, sălciile sunt elemente vizuale care contribuie la construirea acestui spațiu, sunt ”edificii delicate” sau ”năluci care bântuie locurile”, pentru că ”nu cunoști pământul pe care trăiești decât după ce ai ajuns să îndrăgești tot ceea ce viețuiește prin el”, scrie Martha Bibescu în cartea sa.
Astfel, fie că sunt flori surprinse în grădină, în glastrele de la geam sau pe câmp, fie că sunt sâlcii în bătaia vântului, firescul locului ce se desprinde din paginile cărții Marthei Bibescu capătă în lucrările Violetei Carp valențe picturale. Compozițiile sale nu sunt o ilustrare a cărții, ci, mai degrabă, o transfigurare a spiritului acesteia, florile fiind o simbioză a sentimentului apartenenței la plaiurile strămoșești cu dragostea pentru tradițiile românești. Violeta Carp reușește să transmită privitorului – printr-un rafinament coloristic și o construcție echilibrată, la elaborarea cărora și-a pus amprenta formarea sa de pictor monumentalist – un sentiment al simplității și al contemplării.
Florile sale: irișii roz, stânjeneii, bujorii, clematitele, mușcatele depășesc structura sau atmosfera realului, atingând valorile unei reverii prin modalitatea cu care artista le reprezintă ca pe niște nuclee vegetale din care irumpe lumina. Nuanțele de verde, violet, roz sau ocru ajung să fie valori în sine, iar intimitatea spațiului în care sunt reprezentate, în curtea interioară a casei, în atelier sau la fereastră, întreține discretul spectacol de percepții sensibile. 
Vegetalul invadează întreaga suprafață a pânzelor, florile, cu ale lor corole fragile, punctează spațiul, iar tulpinile și frunzele lor verzi trasează linii directoare, verticale sau șerpuitoare, ce contrabalansează suprafețele largi ale fundalurilor, într-un echilibru al fermității și discreției.
………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………
De asemenea, nu putem să nu remarcăm Natura statică în care utilizează colajul ca tehnică, într-o manieră personală însă datorată modului în care descompune suprafața picturală în fâșii tăiate transversal și o recompune prin amestecul acestora într-un joc dinamic, dar echilibrat compozițional, și într-o notă cromatică ce amintește de florile din atelier.
Expoziția Violetei Carp, privită în ansamblul, practic ne învăluie. Ne invită, nu numai vizual, într-un spațiu special în care trebuie să ne golim mintea de grijile cotidiene, dar și fizic, pentru că atunci când pășim în Galeria Foișor a Palatelor Brâncovenești, pășim în grădina în care trebuie ”să savurăm parfumuri nevăzute”, scria Martha Bibescu.
Roxana Bărbulescu – critic de artă
.