Atunci când am cunoscut-o pe Manuela Toderaș și i-am văzut lucrările pe care le-a expus la Muzeul de Artă Nicolae Grigorescu din Câmpina am crezut că am văzut totul, și, deși ea m-a avertizat atunci că altele sunt lucrările care o caracterizează, care o reprezintă, am fost destul de sceptică în această privință. M-a surprins în acea expoziție cu jocul ei grafic pe acele planșe din cărți vechi pe care le-a personalizat, recreând structuri enigmatice, arhitecturi necunoscute, forme ce păreau a nu avea niciun corespondent în lumea realului. M-am gândit: ce ar putea fi mai mult, mai spectaculos și mai incitant? Dar, iată, că Manuela a reușit, prin această expoziție să ridice și mai mult ștacheta și să-mi dovedească faptul că resursele unui artist sunt într-adevăr inepuizabile, că limitele unui artist adevărat nu există, că va găsi mereu ceva de spus.
…………………………………………………………………..
………………………………………………………………………..
Discursul meu legat de această expoziție îmi doresc a fi mai mult decât o critică de artă, mai mult decât un comentariu plastic, pentru că aceste lucrări nu sunt simple reprezentări grafice ale unor concepte, sunt de fapt proiecții ale trăirilor Manuelei, zămislite în intimitatea atelierului, proiecții pe care ea dorește să ni le împartășească și nouă, privitorilor, să ne introducă în lumea, așa cum ea însăși o numește “ciudată, controversată, fantastică a artelor vizuale”.
………………………………………………….
……………………………………………………….
Astfel, demersul său artistic se desfășoară în jurul unor reprezentări grafice originale, compoziții care exprimă o viziune spirituală proprie asupra celor patruzeci de legi ale iubirii înlănțuite în mișcarea rotitoare a dervishilor. Lucrările sale sunt o sinteză modernă a formelor, în care porți, coloane, arcade se înlănțuie într-o curgere continuă cu arabescuri, unele tăioase, ce par a-și avea obârșia în motivul ornamental românesc, altele delicate, impregnate de o mișcare alunecoasă, specifică decorațiilor artei islamice.
………………………………………………………………..
………………………………………………………………….
Totul capătă o semnificație aparte în relația lor de interdependență vizuală. Manuela își însușește o sintaxă proprie pe temeiul căreia își construiește universul, un complex de trăiri ce aparțin nu atât sferei visului cât mai ales meditației, în care timpul este suspendat captând proiecțiile unei lumi încărcate de iubire. Yin-ul se contopește cu yang-ul, albul cu negrul conducând la o armonie și la un joc geometric al contrastelor.
…………………………………………………………………………
……………………………………………………………………….
Cromatica se bazează, în majoritatea lucrărilor pe două tente: de albastru, culoarea apei, și roșu, culoarea focului, desfășurate într-un echilibru, adesea pe un fundal vibrat de semne grafice și de hașuri. Personajele sale, masculin și feminin, într-o doar aparentă opoziție, se atrag și se înlănțuie într-o ușoară atingere, în care senzualitatea se îmbină cu ingenuitatea, contopindu-se, guvernate de cea de-a patruzecea lege a iubirii care spune că
O viață fără iubire e lipsită de însemnătate. Nu te întreba ce fel de iubire ar trebui să cauți, spirituală ori materială, divină ori pământească, răsăriteană sau apuseană…împărțirile duc doar la alte împărțiri. Iubirea nu poate fi nici numită, nici lămurită. E ceea ce e, pur și simplu. Iubirea e apa vieții. Iar cel ce iubește e un suflet de foc! Lumea se învârte altfel atunci când focul iubește apa.
…………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………
Seria dervișilor ne apare alcătuită într-o cu totul altă manieră, în care elementul cinetic al rotației este transmis atât prin liniile ondulate ale veșmintelor, cât și prin culoare. Mișcarea este redată atât prin fragmentarea și asocierea culorilor curcubeului, ajungând în unele lucrări la acea descompunere analitică a corpului, cât și la o structurare a spațiului, prin fragmentarea lui ca într-un mozaic, ce captează mișcarea, geometrizarea cromatică a acestuia trimițând vizual la stările de transă induse de acele mișcări de rotație. Liniile curbe ale veșmintelor și gestica brațelor ridicate sunt un echivalent plastic comparabil cu metrica poeziei sau cu modurile muzicale, formele lor ducându-mă cu gândul și la lucrările de artă textilă ale Manuelei în care clopote-cupă preiau sunete și le transformă în materie fluidă, în cazul de față formele preiau harul divin si-l redau pământenilor.
…………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
În încheiere aș dori să o felicit pe Manuela Toderaș pentru această expoziție prin care a reușit vizual să ne apropie de o lume prea puțin cunoscută, și, în același timp să ne apropie de ea, artistul, făcându-ne părtași la frământările, trăirile și bucuriile ei pe care le-a imprimat în fiecare lucrare în parte.
………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………