Expoziția intitulată “Ipostaze” a pictorului Ștefan Serban de la Galeriile de artă „Nicolae Mantu” din Galați cuprinde o selecție riguroasă a lucrărilor pe care le-a realizat în ultimii ani, lucrări ce au calitatea de a ne dezvălui profilul unui artist al cărui univers pictural este transpus pe pânză într-o viziune specifică și o atitudine hotărât orientată către crearea unor opere în care respinge simpla contemplare a naturii optând pentru o stilizare mentală a acesteia, ajungând în unele lucrări chiar până la abstracție.
Ștefan Șerban este un artist care desăvârșește foarte repede o lucrare, indiferent de tehnica pe care o adoptă: mixtă (pictură peste colaj), acrilic sau ulei pe pânză, în cazul acesteia din urmă, el suprapune straturile de culoare fără a aștepta să se usuce uleiul și fără a realiza o eboșă în prealabil. Pictorul procesează mental compoziția finală, iar etapele prin care ajunge la aceasta sunt rezolvate cu o rapiditate ce-i este deja caracteristică, dovadă numărul mare de lucrări, dezvăluindu-ne un artist cu spirit tânăr, energic, ce nu se încurcă în detalii care să-i încetinească acest ritm sau, altfel spus, experiența acumulată de-a lungul anilor se reflectă în ușurința cu care realizează detaliile.
O primă trăsătură a stilului său îl remarcăm în seria de Peisaje citadine I, II, III sau în lucrarea Vibrații de iarnă, artistul apropiindu-se ca stilistică de Raionism, acel curent artistic ce reprezintă o sinteză între cubism, futurism și orfism, și care, spre deosebire de celelalte modalități abstracționiste, păstrează elemente ale realului, nerupâdu-se total de realitate, stil caracteristic unei etape artistice a lui Mihail Larionov (1888-1941) în lucrările căruia concretul este spart în mai multe fațete. Și Ștefan descompune elemente ale realului, case, străzi, forme ce se revendică din geometriile clare ale clădirilor citadine, dar, mai mult, el descompune întregul peisajul în mai multe planuri pe care le suprapune creând acel joc geometric de spații și volume peste care intervine cu tușe largi, răzlețe de culoare ce contribuie la echilibrul compoziției.
Același tip de constructivism urmărește și în lucrările Peisaj citadin sau Sfârșit de toamnă, realizate în tehnică mixtă, dovedind deja remarcata ușurință de sinteză a planurilor ce se suprapun, alunecând unele peste altele într-un dinamism al volumelor, Ștefan Șerban regăsind și de această dată în peisaj mai mult decât o stare de spirit, un prilej de a regăsi temeiurile construcției printr-o abreviere a descripției și o simplificare expresivă. Cromatica nu este stridentă, ci, prin aceste suprapuneri ale diverselor tonuri de brun, albastru, verde peste care așterne tușe unificatoare de alb, artistul reușește să creeze în compozițiile sale adevărate simfonii cromatice, pe care le remarcăm și în lucrările La malul mării sau Lumina dimineții. Mergând pe aceeași linie stilistică de a descompune natura în planuri ritmice, în tablourile Anotimpuri și Reflexe Ștefan structurează compoziția și pe verticală, împărțind-o în mai multe registre, cu puncte de perspectivă diferite, unificate cromatic de aceleași tonalități de brun, galben și albastru.
O altă modalitate de construcție și rezolvare plastică o remarcăm în lucrările realizate în tehnică mixtă Prietenie, Remember sau Moment, în cadrul cărora Ștefan, printr-o viziune specifică acestei perioade a creației sale, integrează colajul în compoziții pline de un dinamism generat de tușe lungi de alb, bleu, la care se adaugă texturile create de inserțiile de plasă de construcții.
Privind în ansamblu această expoziție “Ipostaze”, nu pot să nu remarc acea încărcătură sentimentală pe care artistul Ștefan Șerban a conferit-o fiecărei lucrări în parte, acea bucățică a trăirilor sale, acea poftă de a picta și de a aduce bucurie tuturor celor care îi privesc lucrările. Pentru că, așa cum scria și Kandinsky, “artistul trebuie să știe că fiecare din faptele sale, sentimentele, gândurile lui, constituie materialul fin, intangibil, dar solid, din care vor rezulta operele sale și că,tocmai de aceea, el nu va fi liber în viață, ci numai în artă.”
Roxana Bărbulescu – critic de artă
