LUMEN CORDIS – Mihail Iordache @ Galeria 9 Brașov 2020

Artistul Mihail Iordache nu este la prima apariție pe scena expozițională românească. El a participat la mai multe expoziții de grup în ultimii doi ani, dar vreau să o menționez în mod special pe cea de la Brașov de anul trecut, Bienala Albastră, organizată de Asociația Culturală Artessenția, deoarece atunci a expus pentru prima dată trei lucrări din seria legată de Valea Doftanei care au prefigurat lansarea expoziției de astăzi.

miha mi

Expoziția lui Mihail este cu certitudine una complexă și nu poate fi corect abordată de către noi, privitorii, decât conștientizând factorul declanșator ce a condus la realizarea lucrărilor și anume căutarea și găsirea propriei identității prin reconectarea la spațiul natal. Este un proces ce pătrunde până în adâncurile sinelui, suprapunând memoria trecută peste cea prezentă odată cu activarea unor resorturi intime.

vernisaj
Reîntoarcerea în zona Văii Doftanei, revederea oamenilor ce i-au întregit universul copilăriei și pe care nu i-a mai întâlnit de ani buni de zile, regăsirea acelei liniști și simplități specifice atmosferei satelor noastre, așezate în opoziție cu agitația metropolei americane, unde și-a petrecut cea mai mare perioadă de timp într-un ritm de viață alert, specific spațiilor citadine, au generat o energie creatoare care nu a putut fi descărcată decât în modul care-i este cel mai familiar: în cel de a picta.

vernisaj mihai

De ce Lumen Cordis? Pentru că inima este cea care înmagazinează toate emoțiile, trecute sau prezente, pe care cu totii le acumulăm în urma unor experiențe, iar esența acestei expoziții constă tocmai în eliberarea vizuală a încărcăturii emoționale cu care Mihail s-a întors la New York după cele 5 luni petrecute în România. Cu alte cuvinte, rezultatul oricăror căutări, întrebări, regăsiri are mai multă forță creatoare atunci când efectele conectării la identitate sunt filtrate emoțional și conțin lumina cu totul specială a inimii.

vernisaj mihai 2
Mihail este un artist al cărui câmp de expresie s-a extins, de-a lungul timpului, pe mai multe planuri. El a explorat mai multe tehnici ce țin de sfera vizualului, altele decât pictura în ulei sau acrilic, precum serigrafia, grafica, designul de film și publicitate, iar toate etapele de experimentare și perfecționare a lor au condus la consolidarea unui bagaj informațional ce nu l-a lăsat să stagneze într-o singură direcție care nu ar fi condus decât la o plafonare.

vernisaj 3
Această convergență a preocupărilor legate de diversificarea metodelor de lucru, dar și frecventarea mediului cultural-artistic new yorkez care i-a oferit în timp real o imagine a dinamicii artei contemporane internaționale, toate fundamentate pe cunoștințele solide, ce i-au amprentat pozitiv startul, legate de desen, culoare, compoziție pe care le-a dobândit în atelierul artistului Mihai Bandac în anii de tinerețe petrecuți în România, au contribuit la elaborarea unui stil propriu.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………

#14
Valea Doftanei #14

 

Valea Doftanei #40
Valea Doftanei #40

 

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………

În realizarea lucrărilor din această expoziție, Mihail Iordache urmărește o formă de expresie ce îl apropie de stilistica neoexpresionismului abstract american pe care o asimilează și o adaptează demersului său. Astfel remarcăm în compozițiile sale, atât în cele de mari dimensiuni, cât și în cele mai mici, sinteza dintre un gestualism fervent ce imprimă suprafețelor dinamism, energie, așa cum vedem în lucrările Valea Doftanei #40, dar și un figurativ simplificat, cu o evidență clară sau integrat structurilor complexe (VD #14,  VD #21, VD #23).

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Valea Doftanei #21
Valea Doftanei #21

 

VD #23
Valea Doftanei #23

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Mă refer aici în special la imaginea casei, simbol al casei bătrânești cu șindrilă neagră și pereți albăstrii, tipică perioadei și locului în care a copilărit Mihail, care fie este centru de interes, ca în lucrările VD #1 VD#2 VD#4, fie este abia sugerată și integrată în compoziții în care susține un echilibru cromatic sau structural.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Valea Doftanei #4
Valea Doftanei #4

 

Valea Doftanei #1
Valea Doftanei #1

 

VD #2
Valea Doftanei #2

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Un alt element figurativ recurent în aproape toate lucrările lui Mihai este fragmentul de chip feminin ce m-a dus cu gândul atât la arta pop a lui Andy Warhol în care figurile își pierd individualitatea prin repetări multiple, cât și la serigrafie, cunoscând afinitățile lui Mihail cu această tehnică. În același timp m-am gândit că Mihail a vrut prin această repetare să accentueze, să ne introducă mai mult în adâncul conceptului acestei expoziții în măsura în care acest element figurativ este o materializare a ideii de Lumen Cordis ca muză inspirațională, albul și roșul fiind atributele luminii și focului, ale purității și intensității.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………

VD M1
Valea Doftanei #M1

 

VD M2
Valea Doftanei #M2

 

VD M3
Valea Doftanei #M3

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Ideea de repetitivitate o mai regăsim și în titlurile lucrărilor: Valea Doftanei #1,#2,…tocmai pentru a accentua, de data aceasta, familiaritatea și empatia cu această zonă, în aceeași măsură în care specificitatea constă chiar în generalizare, sau, altfel spus, particularizările își pierd identitatea concretă stabilind un nou discurs despre esența relației artistului cu natura, puternic amprentate de stările interioare pe care aceasta i le generează.
Abordarea tehnicii mixte în realizarea acestei serii de lucrări, i-a permis artistului să creeze efecte complexe pe suprafețele pânzelor. Puține sunt lucrările în care factorului cromatic i se acordă întâietate în definirea unor compoziții cu o dinamică mai stăpânită, așa cum observăm în tripticul VD Barajul Paltinu #28.

 

Valea Doftanei - Barajul Paltinu #28
Valea Doftanei – Barajul Paltinu #28

În cele mai multe primează un gestualism alert în modul în care este manevrată culoarea pe suprafețele generoase ale pânzelor, printr-o spontaneitate a tușelor lungi sau fragmentate, creând un soi de dramatism ce este accentuat de vigoarea țesăturilor îndrăznețe de linii sau suprafețe negre bine dozate. De asemenea mai este de remarcat maniera prin care artistul își alege în compozițiile sale dominantele reci sau calde în deplin acord cu momentele zilei în care a fost percepută natura, în diminețile reci sau amurgurile roșiatice.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………

ultim 2 ultim

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Parcurgând întreaga expoziție Lumen Cordis a artistului vizual Mihail Iordache pot spune cu convingere că ideea eseistului și criticului de artă Marcel Brion conform căreia forța de emoționare a artei abstracte- în care include și expresionismul abstract, este mult mai mare decât cea a artei figurative – se aplică manierei cu care Mihail și-a dezvăluit emoțiile în lucrările sale.

Roxana Bărbulescu, critic de artăvernisaj mihai 3

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………