Peisajul reprezintă o temă atât de des întâlnită în istoria artei încăt am crede că s-au epuizat toate ipostazele în care poate fi redat, dar cu fiecare expoziție dedicată acestuia ne dăm seama că este o idee preconcepută și total falsă, mai ales atunci când mimetismul nu este o opțiune care trebuie luată în calcul.
Dacă o simplă floare poate căpăta nenumărate moduri de reprezentare, atunci cum am putea crede că imortalizarea pe pânză a unui colț din natură nu ar avea o infinitate de variante de redare? Iar această incomensurabilă diversitate vine din unicitatea sentimentului pe care artistul îl are atunci când îl pictează pentru că adevăratul act artistic constă în echilibrul dintre revelația realității și nevoia de interpretare a ei ce presupune, fără îndoială, includerea a trăirilor interioare.
Niculaie Morărescu este un artist pentru care peisajul este o stare de spirit și un izvor nesecat de inspirație. În lucrările sale din această expoziție, intitulată simplu ”Pictură”, remarcăm o desprindere de realitatea obiectivă printr-un constructivism bazat pe o țesătură de mase cromatice ce urmăresc să păstreze un echilibru al formelor și al valorilor coloristice. Artistul descompune și recompune peisajele pe care le are în fața ochilor prin succesiuni ritmice de tușe late și suprafețe întinse de culoare a căror densitate constituie elemente de construcție.
Astfel, Niculaie transmite, prin armonii și rafinamente cromatice, înțelesurile lirice fie ale unui apus de soare sau ale luminii calde ale unei după-amiezi însorite ce se revarsă peste tot ce-l înconjoară, așa cum remarcăm în lucrările Dobrogea – lumini solare sau Topalu – arșița zilei, fie ale unor colțuri din natură, pe care doar titlurile ce însoțesc tablourile le situează într-un loc anume, ca în cazul lucrărilor Lacul Tașaul sau Case la Dunăre. Tot ceea ce ochiul său percepe devine motivul realizării unor scenografii coloristice în care detaliul este eliminat în beneficiul sugestiei ansamblului, păstrând însă spiritul locurilor pe care artistul îl surprinde cu iscusința unui bun observator.
Remarcăm în toate lucrările sale o pasiune și o emoție ce se eliberează în special în zona cromaticii unde remarcăm o similitudine cu spiritul fovist mai ales în maniera de dispunere a tușelor, dar și în cea a asocierilor contrastante de culoare pentru care Nicu manifestă, însă, o ponderație pentru tonurile tari, stridente. Dar pe fundalul acestor asemănări stilistice generale, prezentă și în structurarea compozițională, artistul a reușit să elaboreze un algoritm propriu pe care îl regăsim în toate lucrările sale, indiferent dacă a ales să redea un colț din natură, un simplu nud de femeie sau niște flori în glastre, ceea ce face ca această expunere să fie unitară ca viziune și limbaj.
Preocupat cu preponderență de raportul formă-culoare, artistul Niculaie Morărescu demonstrează o mare capacitate de esențializare a peisajelor pe care le surprinde și le redă într-o permanentă transformare ce face ca întreaga expoziție, prin lucrările pe care le include, să fie ea însăși o atmosferă. Acuitatea observării naturii în ansamblu si abilitatea redarii specificului zonal, știința dozării tonurilor cromatice și a unificării spațiului pictural, amplasarea echilibrată a unor accente pline de expresivitate, utilizarea cu măiestrie a efectelor pe care densitatea pastei de culoare o are pe suprafețele picturale sunt preocupări pe care artistul le urmărește neobosit în compozițiile sale făcându-l să ocupe un loc important în galeria pictorilor români contemporani.
Roxana Bărbulescu, critic de artă
