Expoziția Parcurs găzduită în Sala Pergament a Bibliotecii Naționale a României cuprinde o serie de lucrări reprezentative realizate de Melania Chituc Stancu în ultimii patru ani, 2015 – 2018, care marchează pașii pe care aceasta i-a parcurs în această perioadă urmând un drum ascendent în găsirea propriului stil. Practic ele reprezintă sinteza tuturor cunoștințelor pe care Melania le-a acumulat pe de-o parte în urma Cursurilor de pictură și grafică de la Școala de artă din București, unde i-a avut ca profesori și îndrumători pe Mircea Dragomirescu, Iuliana Florea Lucan și Ștefan Antonescu, a cursurilor de pictură de la Cercul Național Militar sub îndrumarea Violetei Antonovici, pe de alta în urma cursurilor din primul an al Universității Naționale de Artă București, unde este în prezent studentă, la clasa profesorului Cătălin Bălescu.
Observăm două direcții către care Melania s-a îndreptat în demersul său artistic, două maniere de redare a figurativului. Prima este cea pe care o regăsim în naturile statice unde remarcăm o rigoare, o disciplină a construcțiilor compoziționale, o preferință pentru reprezentarea fidelă a unor obiecte (o râșniță, un sifon, un pahar cu pensule) sau a unor fructe (rodii, portocale) pe care le proiectează, în volume clare, pe fundaluri neutre ce le scoate și mai mult în evidență materialitatea, urmărind la fiecare compoziție în parte o armonizare a ansamblului.
De asemenea, tot în această direcție aș înscrie studiile după capul în ipsos al lui Moise, compoziții în care Melania a reușit să redea cu finețe sculpturalitatea modelului într-un echilibru de lumină și umbră, de închis-deschis. Două lucrări mi-au atras atenția în mod deosebit: Globul și Cap de bronz pentru siguranța desenului și echilibrul compozițional, pentru știința cu care Melania a repartizat zonele încărcate de luminozitate în contrast cu cele mai întunecate într-o perfectă corespondență de suprafețe. În ambele lucrări formele sunt bine centrate compozițional și organizate în trasee raționale sigure, iar armonia cromatică rece cu care sugerează discret materialitatea bronzului din cea de-a doua lucrare, confirmă ușurința cu care Melania manevrează culoarea.
A doua direcție ne dezvăluie, zic eu, un artist cu o mai mare libertate de exprimare, cu o viziune picturală care îi conturează un stil propriu. Mă refer aici la acele compoziții care, la prima vedere te trimit cu gândul la pointilism, numai că pentru Melania nu contrastul simultan al culorilor din tehnica postimpresionistă prezintă interes, ci maniera de așternere a tușei atunci când vrea să redea formele.
Suprafețele tablourilor sale sunt pline de dinamism nu numai atunci când subiect le este marea agitată, ci și atunci când masivitatea unui zid ocupă mare parte din compoziție, ca în cazul lucrărilor În turn, Ușa cu mandarin, Arcadă cu grilaj sau chiar în portrete. În toată această energie a tușei există însă o delicatețe accentuată fie de prezența vegetalului, a florilor, fie de cromatica restrânsă la ocruri și griuri discret colorate, toată într-o tonalitate rece. Astfel, limitându-se la o gamă cromatică restrânsă, Melania dă dovadă de o fină intuiție a efectelor de culoare, un exemplu concludent fiind lucrarea Mâna în care reușește să spargă tiparul bidimensionalului prin iluzia desprinderii ei de fundal datorată manierei de manevrare a intensității cromatice.
Concluzionând, aș dori doar să mai spun că lucrările Melaniei Chituc Stancu din această expoziție nu sunt doar rodul unui parcurs artistic pe care aceasta l-a străbătut cu multă dedicare în ultimii ani, ci au și o încărcătură emoțională care le completează făcându-le să ajungă direct în inimile noastre. Munca intensă, studiul și perseverența de care a dat dovadă Melania în ultimii ani au fost o consecință firească a dragostei pentru artă, pentru desen și culoare pe care Melania a avut-o încă din primii ani de școală, dar mai ales o dragoste insuflata de tatăl său, pictorul de biserici Ioan Stancu.
Roxana Bărbulescu – critic de artă