Biblioteca Metropolitana din București a găzduit în luna martie 2019 expoziția de pictură și grafică intitulată ”Universul imaginației” a Alexiei Mirițescu, un copil de numai 13 ani care demonstrează prin această expunere că știe să se exprime atât de bine prin grafica și picturile sale încât nu te poate lăsa indiferent. Ușurința cu care comunică vizual, lipsa de inhibiție, siguranța care răzbate din lucrările sale, mă fac să cred că această expoziție este doar începutul unei cariere artistice despre care cu siguranță vom auzi multă vreme de acum încolo.
Spun începutul unei cariere, chiar dacă știm prea bine că Alexia pictează de ani buni și că a mai participat și la alte expoziții, dar prima expoziție personală este un eveniment din viața unui artist care îl marchează, care rămâne veșnic în amintire și sunt convinsă că va ocupa cel puțin în sufletul Alexiei un loc privilegiat.
Expoziția cuprinde lucrări din perioade diferite ale activității ei atât pentru a evidenția evoluția Alexiei, dar mai ales pentru a vedea că preocuparea pentru pictură sau grafică a avut de la început aceeași intensitate. Privind expoziția în ansamblu, am remarcat faptul că Alexia nu a ales niciodată calea facilă de exprimare, aceea care ar presupune de exemplu o reproducere fidelă a unei realității, precum peisaje sau naturi statice, cu inevitabilele constrângeri de fidelitate, ci a mizat încă de la început pe imaginație, pe o interpretare proprie, pe pasiune, pe libertatea totală a spiritului său inocent. Aici este și meritul celui care a îndrumat-o anii aceștia în tainele picturii, domnul profesor Căălin Magdalinis, pentru că nu a intervenit cu reguli, cu tehnici care i-ar fi îngrădit libertatea de expresie, i-a explicat elementele esențiale ale picturii: perspectiva, proporțiile, cum să pună umbrele și multe altele, dar a lăsat-o să se exprime liber.
Putem remarca, de exemplu în lucrările mai vechi, cea cu pianul sau cea cu jobenul, faptul că Alexia nu a vrut să redea în mod special concretul, ci atmosfera, sunetul, vibrația, armonia sau magia momentului, totul fiind construit într-o dinamică evidentă: jocul expresiv de suprafețe colorate, liniile șerpuitoare, inexistența unui cadru bine definit.
De asemenea vedem că adoptă altă manieră când se concentrează asupra portretelor în creion. Dar, deși reușește în demersul său să realizeze o redare fidelă a personajelor sale, printr-o soliditate plastică și un desen fin ce respectă proporțiile naturale, Alexia consideră că aceste desene în creion sunt monotone. Nu o incită suficient de mult și vrea, firesc, mai mult. Iar acest ”mai mult” o conduce către realizarea acelor portrete în care intervine culoarea, imaginile fiind descompuse și introduse într-un univers suprarealist.
O altă abordare o remarcăm în lucrările de grafică, în cele cu mandale sau în cele cu personaje fantastice precum chimistul, iepurele. Și în aceste compoziții Alexia reușește să dea viață unui univers aparte, cu siguranță al imaginației sale, să creeze o lume plină de corespondențe și înlănțuiri dinamice, ce depășesc limita raționamentului. Cu o mare minuțiozitate a desenului ea compune adevărate scenografii în care formele se înlănțuie și se dezlănțuie umplând suprafețele ce prind astfel viață.
Cu toate că mulți din jurul ei o numesc pe Alexia Micuța Picasso, eu nu vreau acest lucru. Mi se pare mai potrivit să numim Micuța artistă Alexia Mirițescu pentru că este păcat să asociem universul ei artistic atât de personal cu cel al altui artist consacrat, oricare ar fi el Picasso, Dali, Câlțea. Alexia are drumul ei, destinul ei pe care și-l clădește pas cu pas, învățând și exersând, are universul ei. Poate acum este încă în căutări, și este firesc la vârsta ei, dar, cu fiecare etapă prin care trece, ea își clădește propriul stil care o face să fie specială și unică.
Roxana Bărbulescu, critic de artă
https://youtu.be/VWc0Tg9bz4I