Trăim într-un oraș dominat de aglomerație, de un trafic infernal și de cenușiul blocurilor care parcă ne sufocă și uităm adesea să privim și să ne bucurăm de lucrurile frumoase care mai păstrează ceva din atmosfera plăcută a vechiului București, din parfumul unei perioade în care o plimbare pe străzile capitalei era o încântare. Expoziția Urban versus Rural își propune să readucă în fața privitorilor acele zone citadine, colțuri, clădiri vechi din București dar, în opoziție, și din spațiul rural, zone care i-au impresionat pe artiști trezindu-le nenumărate amintiri, experiențele personale și impactul emoțional al acestora asupra lor imprimându-se în fiecare compoziție.
Aparenta opoziție dintre urban și rural care ne este sugerată în titlul acestei expoziții am dorit a fi de fapt o punere față în față și un dialog sentimental între cei doi termeni, deoarece am convingerea că pentru a supraviețui urbanului, cu tot ceea ce presupune el, trebuie să existe o doză de rural, de liniște și calm care să echilibreze și să tempereze latura agresivă a urbanului.
Recurența motivelor citadine și rurale în plastica românească ne-ar putea duce cu gândul la o saturație a lucrărilor generate de aceste teme. Expoziția Urban versus Rural vine însă să contrazică perceptele conform cărora se afirmă tot mai des că în plastica românească s-a spus cam tot ce se putea spune referitor la aceste subiecte. Ea reușește, datorită particularităților de limbaj, diversității modalităților de exprimare plastică ale artiștilor expozanți și nu în ultimul rând a amestecului dintre tradiționalism și modernism, să aducă un aer de prospețime și vitalitate, de întorcere în trecut sau, mai degrabă, de aducere a trecutului în fața noastră reintegrându-l modernității.
Privită în ansamblu, expoziția este un punct de întâlnire al unor concepte clar definite plastic: cel al citadinului, cu precădere bucureștean, în care regăsim clădiri interbelice, mahalale sau colțuri pitorești – așa cum le remarcăm în lucrările lui Aurelian Broască, George Costea, Mihai Eugen Marinescu sau ale Ceraselei Dragoș Avanu și Danei Nechita – cu cel al ruralului exemplificate vizual în lucrările Cristinei Grigorescu și ale lui Constantin Grigoruță. Lucrările Cameliei Popa își găsesc corespondentul în ambele concepte introducându-ne în sfera sacrului, iar cele ale lui Alex Baciu și ale Gabrielei Naftanailă Levențu, depășind granița vizibilului, contrabalansează realul cu imaginarul. Dinamica expoziției este ritmată de sculpturile lui Costel Păun ce generează o relație dintre imaginea bidimensională a tablourilor și tridimensionalitate.
Pornim astfel într-un periplu vizual al unui citadin încărcat de lumină și culoare, elemente ce domină lucrările CERASELEI DRAGOȘ AVANUC, pline ce ritm și vibrație, învăluite de o atmosferă tonică generată suplețea tușelor și transparența culorilor, dar și pe cele ale DANEI NECHITA, încărcate de o sensibilitate ce transformă suprafețele pânzelor în universuri cromatice în care lumina descompune formele atenuându-le detaliile.
Compozițiile lui AURELIAN BROASCĂ, ce reușește să convertească în imagini stabile, armonioase, imagini ale străzilor bucureștene în diverse anotimpuri, conservă puritatea senzației printr-o amosferă învăluitoare, iar cele ale lui GEORGE COSTEA încărcate de o picturalitate sobră bazată pe juxtapuneri de tonuri de griuri și brunuri ce se temperează reciproc, sunt într-un perfect acord cromatic cu zonele pe care a ales să le imortalizeze, cu arhitectura în degradare a mahalalelor bucureștene.
MIHAI EUGEN MARINESCU a ales să evoce în dronele sale cu amintiri atmosfera unor locuri pe care le-a frecventat cu mulți ani în urmă și care i-au rămas întipărite în memorie, pe care le redă plastic printr-un grafism ce tinde spre esențializare și o abreviere a descripției dusă la limita recognoscibilului.
Lucrările GABRIELEI NAFTANAILĂ LEVENȚU și cea a lui ALEX BACIU ne introduc într-un spațiu citadin transfigurat, încărcat de metafore plastice și de înțelesuri încifrate într-o simbolistică ce atinge zona suprarealismului în cazul lucrării lui Alex, sau cea a unei lumi ideatice pe care Gabriela o construiește printr-un joc dinamic al grafiilor, o mobilitate a liniilor ce descriu forme ale unui citadin, cu intruziuni ale unor simboluri sacre, ce-și păstrează doar trăsăturile esențiale.
Lirismul tematicii rurală ce se reflectă în lucrările CRISTINEI GRIGORESCU și ale lui CONSTANTIN GRIGORUȚĂ ne introduce într-o altă spațialitate, cea în care spiritul locurilor se îmbină cu trăirile interioare ale celor doi artiști. Dacă în compozițiile Cristinei condensarea și simplificarea formelor, susținută de un echilibru cromatic, de suprapuneri și transparențe ale culorii în spiritul tehnicii acuarelei, în cele ale lui Constantin Grigoruță spațiul rural își găsește expresia în desenul ce dă formă unor amintiri ale unor locuri îndrăgite, culoarea intervenind doar în accentuarea unor suprafețe ce echilibrează compoziția.
Lucrările CAMELIEI POPA se înscriu în acea categorie care aduce în prim plan ideea de sacru, transformând motivul arhitectural religios într-o stare de pioșenie, de smerenie. Încărcate de o atmosferă vibrantă, armonioasă, cu discrete și sugestive accente ale decorației brâncovenești, tablourile sale aduc în prim plan o notă specifică atât urbanului, cât și ruralului: prezența ortodoxiei.
Liantul acestei expoziții îl constituie lucrările lui COSTEL PĂUN, care, fascinat de formele naturale ale pietrei de râu, ale granitului sau ale marmorei, cărora încearcă să le înțeleagă și să le valorifice calitatea materială specifică, mărturisesc aspirația artistului spre sinteză, spre o simplificare a formelor și o armonizare cromatică a suprafețelor ce se întrepătrund ingenios în unele lucrări.
Roxana Bărbulescu – critic de artă
