Ne aflăm astăzi aici pentru că toți suntem iubitori de artă, de frumos, pentru că fiecare dintre noi are o latură sensibilă într-o permanentă nevoie de stimultente, de încărcături vizuale ce au menirea de a umple un gol al sufletului, iar privirea este cea care intermediază neobosită transferul inepuizabil de imagini generatoare de sentimente într-un permanent flux. Artista Carmen Văideanu exploatează din plin această funcție vitală a ochilor și ne îndeamnă, prin intermediul lucrărilor sale din această expoziție personală, să ne lăsăm călăuziți într-un itinerar vizual având ca ghid urmele pe care privirea ei le-a așternut, prin intermediul picturii, pe pânză.
Carmen Văideanu a inclus în expunerea de față mai multe serii de lucrări grupate în jurul unor teme pe care le-a abordat de-a lungul ultimilor 2 ani printr-o temeinică aprofundare a subiectelor alese, aprofundare ce a generat fie o diversitate de compoziții atent studiate, așa cum remarcăm în seriile Vanitas, cele ale Scoarțelor românești sau a naturilor statice cu flori, fie o varietate de abordări compoziționale, într-o aparentă spontaneitate, ale unor experiențe vizuale, adevărate pagini de jurnal, pe care artista le-a trăit în călătoriile sale din Africa, Bucovina, Mogoșoaia sau chiar de la fereastra casei în care locuiește. Dar indiferent de tematică aleasă, lucrările sale sunt impregnate de un lirism specific și de o sensibilitate cromatică ce conferă unitate expoziției și un echilibru al ansamblului foarte bine pus în valoare și de spațiul deschis al galeriei, etapele demersului său artistic întrepătrunzându-se într-o desfășurare firească, fără sciziuni de ordin estetic.
Încep discursul meu critic cu seria africană, dintr-un motiv subiectiv ce ține doar de distanța fizică dintre noi și acele meleaguri care i-au fost sursă de inspirație. În această suită de lucrări, Carmen Văideanu redă, îndrăzneț și controlat în același timp, specificitatea acestui continent exotic în care atmosfera plină de o lumină caldă, ce învăluie totul, contrastează cu tristețea personajelor ce se detașează, uneori tăios datorită cromaticii închise cu care sunt redate, dar care captează atenția în mod deosebit. Pictorița reușește cu măiestrie să imortalizeze fizionomiile specifice localnicilor punând în valoare contrastele printr-o manevrare a materiei cromatice pe structura unui desen plin de siguranță, iar naturile statice din această serie, prin păstrarea gamei cromatice în deplin acord cu a celorlaltor lucrări, sunt cu totul diferite de cele ce aparțin altor serii realizate în spațiul atelierului său.
Schimbând registrul, întorcându-mă pe meleagurile noastre nu pot să nu remarc transformările pe care le suferă, într-un mod însă la fel de fericit ca și în compozițiile precedente, paleta cromatică și tematica în sine a lucrărilor artistei Carmen Văideanu. Nostalgia tristă este înlocuită de un tonus vesel, plin de optimism, situat în limitele unui regim redus de contraste dintre lumină și umbră, dar cu un grad ridicat de identitate expresivă. Aceasta este cheia în care am descifrat peisajele bucovinene sau priveliștile din împrejurimile Mogoșoaiei, din care artista extrage o serie de cadre atipice, mai puțin întâlnite la alți artiști, care au impresionat-o și au determinat-o să le imortalzeze pe pânză.
Interrelația dintre culoare și desen este mai evidentă în naturile statice cu flori, compoziții în care descoperim atașamentul artistei în special pentru elementele decorative specifice scoarțelor românești prin ponderea pe care le-o acordă în tablourile sale, pondere ce pornește de la o intruziune discretă a lor ca funcție decorativă în fundalul reprezentărilor florale, ajungând la compoziții în care nu știi care este de fapt motivul principal florile din prim plan sau covorul din fundal, ca într-un final să ocupe întreaga suprafață compozițională. Nu ne mirăm de faptul că artista Carmen Văideanu a fost sedusă de frumusețea simplă și puternică, în același timp, a compozițiilor decorative a acestor covoare oltenești sau moldovenești, de ornamentica stilizată a acestora, ea simțind în acest joc al firelor sinteza unei gândiri cu puternice rădăcini în originile noastre populare.
Am lăsat la urmă seria de lucrări grupate sub titlul generic de Vanitas pentru ineditul pe care artista îl aduce în abordarea acestui subiect care, în secolele XVI -XVII a constituit în special în Țările de Jos un gen foarte des ilustrat în pictură în acele naturi statice, tratate într-o manieră realistă, ce includeau obiecte simbolice precum craniul, lumânarea, portocala pe jumătate decojită, bijuterii ce sugerau efemeritatea vieții și plăcerile lumești. Carmen Văideanu transpune această temă într-un mod original excluzând sumbritatea tematicii atât prin utilizarea unei cromatici luminoase, cât și compozițional prin așezarea acelor elemente simbolice alături de obiecte familiare precum o vază cu flori proaspete, pensule sau vase ceramice. Compozițiile sale sunt pline de viață, artista punând accentul mai mult pe valoarea plastică a ansamblului, pe armoniile cromatice încărcate de lirism decât pe simbolistică.
Ca o completare la tot ce am spus până acum, nu vreau decât să mai adaug ca artista Carmen Văideanu a integrat firescul în tot ceea ce a așternut pe pânză, indiferent de tematica aleasă, un firesc izvorât din urmele unor priviri conduse pe un traseu al interiorității și sensibilității unei artiste pentru care pictura, arta în general, este un mod de viață.
Roxana Bărbulescu – critic de artă