Corina Cadariu pășește pentru prima dată cu lucrările sale pe teritoriul expozițional cu temerea și emoția noului venit, dar și plină de curajul și încrederea celui care vrea și are ceva de spus. Urmând calea profesoratului în matematică, care încă mai este de actualitate, refugiul pe care Corina l-a găsit în poezie s-a transferat în arta plastică, această trecere făcându-se întâmplător, în urma reacțiilor pozitive ale celor din jur la vederea desenelor sale făcute pur și simplu ca o descărcare.
Corina a început să conștientizele faptul că joaca ei cu creionul sau stiloul pe hârtie, crearea acelor forme, la început simple, banale, dar din ce în ce mai complicate cu care a umplut cu o rapiditate instinctuală suprafețele, exprimă ceva ce poate fi receptat și de altcineva și, mai mult, să transmită prin ele un sentiment, o stare, un gând. Acest dialog vizual cu privitorul ce a luat naștere spontan, a determinat-o să continuie și să găsească noi și noi formule de exprimare și de exploatare a desenului .
În selectarea lucrărilor și aranjarea acestei expoziții nu am urmărit să pun în evidență o desfășurare cronologică, ci doar să fie plăcută vizual, dar trebuie să menționez că punctul de plecare îl constituie cele trei lucrări: Înălțare, Forma răspunsului și Ritual, privite în primul rând ca o negociere între suprafața albă și proiecția gândurilor. Nu sunt primele ei lucrări, pentru că acelea nici nu mai există, dar atunci când le-am văzut printre celelalte desene, am știut că trebuie să le integrez în expoziția aceasta. Mi-a plăcut simplitatea limbajului pe care l-a utilizat în intersectările de linii, cercuri și spirale, ce nu are nimic din rigiditatea gestului calculat, premeditat. Am sesizat și mi-a plăcut, de asemenea, libertatea prin care ajunge, pornind de la punct și linie, să construiască sisteme în care aparenta dezordine să fie controlată, eludând toate canoanele unei compoziții clasice.
Pornind de la aceste trei lucrări de grafică am remarcat recurența elementelor constitutive – cercul, spirala, linia dreaptă – și în celelalte compoziții pe care însă le îmbogățește cu noi și ingenioase modalități de asociere a lor, de combinații fanteziste, aluzive. În unele lucrări linia se îndulcește în curbe și contracurbe luând forma unor păsări, dar și a unui vis de melc sau al unui sentiment, precum pudoarea, în altele capătă ascuțimi unghiulare, dar indiferent de rolul sau ponderea care îi este atribuită liniei pe suprafețele compozițiilor, dinamismul ei este o caracteristică generală pe care îl regăsim în toate lucrările. Acest dinamism este potențat și de utilizarea colilor de hârtie colorată în roșu, galben, verde, albastru, ce pun în valoare, prin cromatismul lor puternic, desenul, Corina găsind instinctiv modalitatea de a le echilibra pentru a nu avea un efect negativ asupra ochiului.
De asemenea este de remarcat modul în care desenele sale capătă picturalitate în pasteluri, cum linia își pierde din tărie în favoarea culorilor discrete și armonioase, artista axându-se în alegerea cromaticii mai mult pe tonalități de brunuri stinse, păstrându-și însă aceeași deschidere pentru un dinamism al formelor și, bine-nțeles, pe joc.
Dar indiferent de tehnica folosită, pastel sau peniță, ductul delicat al liniilor cu care artista construiește geometriile afective incorporează în întreg toată energia emoțională a ei, apropiindu-i tot mai mult lucrările de condiția unor amprente imaginare ale zborului. De ce ale zborului? Pentru că el este pentru Corina condiția esențială a eliberării, desprinderii de real, de cotidian. Prin zbor poți trece într-o nouă dimensiune care ne este specifică fiecăruia, ca și opțiunea modului în care vrem să-l amprentăm. Corina a ales grafica și mi se pare că i se potrivește cel mai bine.
Roxana Bărbulescu – critic de artă