Atemporal sau Caligrafia timpului
Un semn este chemat de altul… o culoare este cerută de alta … sensurile unor gânduri prind viață într-un tumult de linii directoare și de câmpuri cromatice așternute pe suprafețe imaculate ce ajung să se deruleze precum cadrele unui lung metraj, a unui film atemporal în care regizorul – artistul, dezbărat de convenții, le pune în scenă inițiind o alianță cu privitorul.
Cu sentimentul vizionării unui film am început să parcurg lucrările Letiției Oprișan, am “Evadat din cotidian” pe acordurile unor “Solfegii caniculare” sau în acalmia unor “Transfigurări ale tăcerii”, dar am adăugat în imaginarul fanteziei mele vizuale imaginea unei fetițe rebele, de câțiva ani, care, în dorința de a-și afirma talentul artistic, și-a deschis prima expoziție în hambarul de grâne al părinților. Ridicată pe vârfuri, având în pereții din scânduri frumos șlefuite un spațiu generos de deșfășurare, a desenat o friză de siluete umane, clar individualizate, personaje cu mâinile unite ca într-o horă, prinse în jocul fecund al imaginației unui copil ce nu avea la îndemână decât negrul din cărbune, albul din cretă de var, roșul din bucăți de cărămidă dar, în schimb, era cuprinsă de necesitatea de a se exprima.
Prinzându-mă de firul acestei povestiri, am găsit portița mea de a descifra viziunea care stă la baza lucrărilor, atât de pictură, cât și de grafică, ale Letiției Oprișan, de a identifica în această îmbinare a spontaneității gesturilor cu puritatea cromatică două dintre trăsăturile inerente ale operei artistei: exuberanța, vitalitatea cromatică și echilibrul compozițional bazat pe asimetrii, pe raporturi de linii și tușe ce se opun unei aparente ordini, într-un iluzionism care te captează.
Propensiunea manierei sale către o exploatare a formelor prin culoare, a personalizării lor printr-o cromatică ce tinde spre intensități expresiv – fove, dirijate de alternanța tușelor largi cu cele ale căror subțirimi vibrează suprafețele, toate creionează un univers plastic ce reflectă în mod direct starea de spirit a Letiției Oprișan, iar libertatea cu care o redă constituie în același timp capacitatea de a fi inflexibilă la orice fel de constrângere. Absența ramelor care să închidă compozițiile imprimă suprafețelor pânzelor sale ideea de extindere nesfârșită, alcătuirilor cromatice lăsându-le libertatea de a-și continua traseul, fie el și imaginar.
Pendularea între figurativ și abstract pe care o remarcăm în lucrările de pictură ale Letiției Oprișan este, într-o oarecare măsură, temperată în favoarea corespondențelor cu realul atunci când alege să se exprime grafic. Repertoriul formal reia, în esență, viziunile sale asupra compoziției pline de dinamism, grafia liniei, varietatea ductului preluând, de data aceasta, tăria culorilor, păstrând însă datele inițiale ale definirii imaginii regăsite în pictură. Și în compozițiile sale de grafică este suveran sentimentul unui joc al formelor, artista căutând să redea calităților emoționale ale imaginii o cadență care-i este deja specifică.
Am ajuns într-un punct în derularea acestui film al unei cariere artistice de aproape 50 de ani, a cărui vizionare ne dezvăluie, pas cu pas, un parcurs în care Letiția Oprișan demonstrează inepuizabila disponibilitate de a aborda cu aceeași ușurință mai multe tehnici: pictura, gravura, grafica, de a utiliza cu aceeași îndemânare orice instrument care ar avea potențialul să o ajute în demersul său artistic, de la o varietate de pensule, multe dintre ele adaptate de ea pentru a obține diverse efecte, la peniță, marker până la calculator, de a se folosi de diverse suporturi: pânză, hârtie, carton sau foile unui banal caiet.
Convingerea că Letiția Oprișan a fost, este și va fi într-o neobosită căutare de noi mijloace de exprimare, de a avea “mintea într-o permanentă mișcare”, cum îi place dumneaei să spună, este întărită de noile proiecte care deja au prins rădăcini în pământul fertil al imaginației sale, asigurând viitoarele cadre ale filmului atemporal.
Roxana Bărbulescu – critic de artă
