Sunt multe ganduri care rămân nespuse, care rămân uitate într-un jurnal, de obicei un caiet pe care îl ținem ascuns față de cei din jurul nostru, care ne este destinat doar nouă și în ale cărui file sunt împărtășite cele mai intime experiențe ale noastre. Jurnalul Oliviei Manu, care stă la baza acestei expoziții, această mărturisire vizuală a unor trăiri, a unor ani de căutări materializați în tot ceea ce vedeți în jur, ne este destinat. Este un jurnal care transformă gândurile, căutările, trăirile, ideile Oliviei, prin diverse mijloace de expresie, în forme artistice învestite cu acele calități vizuale încărcate afectiv sau amestecate cu reacții emoționale. Sunt fie calități vizuale percepute direct, ca în cazul bijuteriilor și a sculpturii, fie calități vizuale ce incită o percepție senzorială imaginară, precum cea generată de impactul vizual al colajelor.
Olivia a ales să se exprime folosind două materiale diametral opuse ca plasticitate, duritate, textură, efect: hârtia și metalul, utilizarea acestuia din urmă fiind mai apropiată de modalitatea de expresie pe care a îndrăgit-o cel mai mult: sculptura în metal. Cele două lucrări din această expoziție Ritual (Cocolino) și Ființă aparent neutră ne dezvăluie acel instinct al Oliviei pentru esențial, pentru echilibru și proporție, dar și pentru dialogul dintre idee și formă ce relevă un limbaj plastic epurat de perceperea vizualului imanent.
Sculpturile Oliviei denotă o mobilitate a imaginației și o inventivitate în transformarea metalului din simplă tablă, bidimensională, în forme cu o volumetrie care să-i permită construcțiile tridimensionale, desprinse de banalitatea convențiilor academice și de inerția formulelor prestabilite. Ca și în cazul ansamblului decorativ ce a constituit lucrarea sa de diplomă, cele două Porți pentru intrarea Universității de artă – a cărui concept s-a axat pe reprezentarea lumii animale fosilizate, proces de pietrificare ce implică o esențializare a formei – și în aceste lucrări din expoziție se remarcă un anumit mod de a vedea și percepe subiectul ales, de a ordona forma prin volum, ritm și alternanțe, diminuându-i gradul de concret și accentuându-i gradul de simbol.
Un loc aparte în creația Oliviei îl ocupă bijuteriile în elaborarea cărora a urmărit să le redea, alături de valoarea decorativă, acel spirit care trăiește în interiorul lor, bijuteriile fiind cele care fac acea legătură magică dintre spirit și cel care le poartă. Fiecare piesă în parte (coliere, pandantive, inele, brățări) are în spate un adevărat studiu al formei, dezvăluit în numeroasele schițe, dar și o muncă de cercetare a funcției bijuteriei din primitivism până în zilele noastre, un studiu cu trimiteri la funcțiile amuletelor, a fetișurilor, acele obiecte înzestrate cu diferite puteri supranaturale.
Olivia a urmărit să redea aceste treceri de la primitivism la modern, de a conferi bijuteriei acea funcție magică și alchimică integrând-o în contextul modern de credințe și superstiții. Utilizând materiale semiprețioase (cupru, inox, alamă, alpaca) și prețioase (aur, argint) pe care le-a prelucrat în diferite tehnici (repousse, lipitură tare), dar și pietre semiprețioase, Olivia a creat acele forme decorative, destinate și altor zone ale corpului uman mai puțin folosite ca suport pentru bijuterie, precum coapsele, spatele, burta, capul, ajungând prin îmbinări, suprapuneri, gravare, poansonare, traforare și modelare a metalului la acele forme cu volume neregulate, colțuroase sau rotunjite, încărcate de simboluri.
Deși metalul a reprezentat materialul său preferat, Olivia s-a refugiat, mai ales în ultima parte a vieții, în tehnicile colajului, acea formă de exprimare artistică asociată începutului modernismului, pornind de la Braque și Picasso, trecând prin suprarealism, dada-ism și arta-pop, ce a constat în construcții grafice elaborate din alăturarea, aparent aleatorie, a unor forme tăiate din hârtie sau din introducerea în mod direct a unor obiecte de uz cotidian sau imaginea lor, toate reorganizate în compoziții care să transmită un anume mesaj. Olivia a creat o multitudine de astfel de colaje în care, cu ochiul artistului selector de secvențe, a compus acele compoziții din amalgamarea unor fragmente aparținând mediului înconjurător, generatoare de ansambluri în care accentele cromatice sunt dozate cu grijă, peste unele dintre ele intervenind chiar cu tușe de culoare. Alegerea acestei modalități de a fi expuse fără o protecție, lasă locul unei înțelegeri senzitive generată de posibilitatea atingerii lor directe și observării detaliilor pe care geamul protector le-ar fi ascuns.
Această expoziție trebuie să fie doar începutul unui șir de expuneri pentru că Olivia, deși s-a stins prea devreme, precum efemeridele, a lucrat foarte mult în cei 11 ani până la marea trecere și în acel ritm al celui care are atât de multe de spus, dar pentru care timpul nu vrea să mai fie de partea lui. A lăsat în urmă peste 1000 de colaje, desene în creion sau peniță, acuarele, laviuri, prototipuri de bijuterii, multe dintre ele trebuind a fi reconstituite din desene, sculpturi în metal (munca de arhivare a lucrărilor sale fiind abia la început), toate demonstrează că Olivia, în acest scurt timp, și-a găsit propriul drum în această neobosită căutare de noi și variate forme de exprimare plastică, de transpunere a propriilor idei prin intermediul metalului și a hârtiei, materiale dificile, prin duritate și fragilitate, pe care a reușit, prin înțelegerea calităților și defectelor lor, să le “îmblânzească” pentru a ajunge la forma pe care și-a dorit-o.
Roxana Bărbulescu – critic de artă
In presa: Radio Romania Cultural