Născut la Zărnești în anul 1957, Ioan Oratie absolvă în 1998 Universitatea de Arte Plastice București, Facultatea de Arte Decorative, secția Pictură Monumentală, la clasa profesorului Viorel Grimalschi, doi ani mai târziu devenind membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Formarea sa în facultate ca pictor muralist i-a îndrumat în mod firesc primii pași pe această cale, în perioada anilor 1999 și 2000 lucrând, printre altele, alături de profesorul Sava Nicolae la pictura murală a Bisericii Cotnari. În anii care au urmat, Ioan Oratie și-a urmat însă dorința de a face pictură de șevalet, de a lucra în și după natură, pentru că, așa cum mi-a mărturisit chiar el, natura este cea care îi oferă sursele de inspirație. Marea, muntele, străzile cu case vechi sunt motive picturale pe care de la bun început nu simte nevoia să le ilustrează așa cum sunt, ci să le sintetizeze, să le metamorfozeze trecându-le prin filtrul propriu.
În anii următori terminării facultății a avut nenumarate participări la expoziții de grup, multe dintre ele organizate în urma taberelor de creație de la Sozopol, Boholț, Plopeni, Arcuș, Sucevița, Gârnic, nuclee artistice în care nenumărate idei au prins viață în compoziții diverse, adevărate aprofundări formale sau cromatice ale acelorași teme: marea, ziduri, bărci, case, dealuri. Participările la Saloane naționale și internaționale, precum Saloanele Moldovei, Salonul Național de Artă Religioasa, Salonul de Artă Temeiuri, dar mai ales aprecierile de care s-au bucurat lucrările lui Ioan Oratie în cadrul acestora, ne demonstrează locul pe care artistul îl ocupa în consolidarea artei românești contemporane.
Revenind la personală, picturile lui Ioan Oratie din această expoziție, Sentimente, aparțin mai multor etape din creația sa și oferă o viziune de ansamblu asupra preocupărilor din ultimii ani, o imagine a parcursului său artistic, a căutarilor și trăirilor. Artistul le-a materializat în mai multe serii tematice: peisaje, case, flori, marine, ziduri, cai, nuduri, fiecare subiect ales fiind tratat folosind modalități picturale diferite. Pornind de la lirismul unor peisaje, multe dintre ele realizate în taberele de creație la care a participat (Sozopol, Gârnic, Boholț), lirism ce îl leagă de tradițiile picturii interbelice românești, trecând printr-un expresionism estompat, ajunge la limita abstractizării și se reîntoarce cu o remarcabilă ușurință la impresionism. Liantul acestei expoziții, eclectice prin tematică și stil, este însă preocuparea constantă pe care artistul o are pentru culoare, texturi și ritmuri constructive, subiectele alese spre ilustrare sunt puse in slujba acestora, fiind doar pretexte nu scopuri în sine.
Luându-le într-o ordine aleatorie, nu cronologică sau de altă natură, aș vrea să trec peste fiecare temă în parte și să subliniez caracteristicile generale, sesizabile, de altfel atât unui ochi avizat, cât și oricărui privitor interesat și cu o deschidere și sensibilitate către artă, în general, și către pictură, în special.
Născut pe meleaguri pitorești, artistul păstrează un sentiment aparte pentru peisaje pe care le transpune pe pânză în compoziții de mici dimensiuni, dealuri structurate în planuri suprapuse, geometrice, dominate de tonuri de brun sau verde, stăpânindu-și lirismul printr-o rigoare a compoziției, de multe ori abstractizând deliberat. Contraste de volume și culori, peisajele lui devin adevărate creații cromatice transformate în senzații optice.
Același interes pentru funcția expresivă a culorii o regăsim și în naturile statice cu flori – compoziții simple, cu fundaluri monocrome, în tonuri neutre, pe care se proiectează un buchet desfăcut sau așezat cuminte într-o vază, a cărui flori sunt centrul de interes -, in compozițiile cu nuduri, de o senzualitate reținută, schițate mai mult ca gesturi decât ca realități palpabile, sau în cele cu cai. Adăugând marinele, toate aceste teme revin constrant de-a lungul carierei sale artistice, dar tratarea, tehnica picturală diferită de redare a lor, ne demonstrează că artistul este într-o continuă mișcare și căutare, necantonându-se într-un stil pe care să-l perpetueze în toate lucrările sale.
Deseori preocupat de structură, alege ca obiect de studiu zidul, pe care-l construiește din subtile modulații ale culorilor, pietrele pierzându-și greutatea specifică, artistul reușind să creeze dintr-o masă în aparență rece, un adevărat poem coloristic.
Ca o îngemănare a tuturor căutărilor de până acum, ultimele sale lucrări, Marea, Teiul și Dimineața devreme, reunesc acele elemente care până acum au constituit subiectul unor lucrări de sine stătătoare: flori, ziduri, marea, case. Dar și de data aceasta ele sunt doar un pretext pentru a realiza acele armonii cromatice de rozuri, albastruri, brunuri, o mare varietate de griuri calde și reci. Paleta pe care o utilizează pictorul cuprinde un mare numar de combinații la baza cărora stă principiul contrastului simultan.
Privită în ansablu, unitatea, omogenitatea acestei expoziții pot spune că este dată chiar de diversitatea temelor abordate, care se adună precum sentimentele umane în sufletul unui singur om, cel al artistului Ioan Oratie, sentimente izvorâte cu aceeași intensitate atât în fața unor cai pascând, cât și a unui buchet de flori sau a unor dealuri colorate; atât în fața unei mări agitate sau a unor străzi pustii, liniștite, cât chiar și a unui banal zid. De partea cealaltă sunt sentimentele pe care ni le inspiră noua, lucrările lui Ioan Oratie având acel “cârlig” care te agață și nu-ți dă drumul până nu te poartă prin tot universul pe care artistul vrea să ni-l prezinte.
Roxana Bărbulescu
aparitii in presa: radio romania cultural, artindex, onlinegallery, artportfolio