Expoziția intitulată ITINERARII a artistei plastice Ceraselei Dragoș AvanuC este un adevărat periplu vizual ce ne poartă în diverse orașe ale lumii: Florența, Atena, Istanbul, Paris, București, Timișoara, Sighișoara, artista ilustrând în lucrările sale, realizate în tehnica acuarelei și a picturii în acrilic, nu acele locuri care trezesc interesul tuturor turiștilor, ci acele colțuri pitorești din aceste orașe care au sensibilizat-o prin picturalitatea lor. Putem privi această expoziție ca pe o peliculă fotografică pe suprafața căreia Cerasela a surprins diverse instantanee din călătoriile sale, cărora le-a dat o notă personală încărcându-le cu starea ei de spirit.
Modalitatea prin care reușește să combine specificul locurilor cu propria viziune conferă un plus de valoare lucrărilor, adăugându-le acea expresie a receptivități emoționale care le singularizează. Fie că sunt interioare de epocă învăluite de o lumină ce întreține atmosfera noastalgică, precum ”Interior cu masă”, fie că sunt străzi însorite, precum ”Stradă în Sighișoara”, fațade de clădiri încărcate de istorie, precum „Notre Damme du Paris” sau „Moscheea din Istanbul”, fie că sunt curți interioare din care se întrevăd doar câteva elemente definitorii care le fac recognoscibile, precum cea a Muzeului Zambaccian, artista le redă degajat, spontan, vădind o predilecție pentru acea parte din zi în care totul este inundat de soare, de căldură, de lumină.
Privind fiecare lucrare în parte, suntem invitați să trăim sentimentul pe care Cerasela l-a avut în acea secundă în care a imortalizat imaginea pe care a ales să o transpună pe pânză sau hârtie, integrându-ne într-un soi de conversație plastică în care cuvintele nu-și au rostul, ci doar senzațiile. Suplețea tușelor și transparența culorilor, în cazul acuarelelor, sau desenul viguros și suprapunerile dense de pastă, în cazul lucrărilor în acrilic, aduc în imaginile sale un entuziasm, o vitalitate care ne captează și ne contaminează și pe noi, privitorii, remarcând în compozițiile sale, indiferent de tehnica în care sunt realizate, acel neastâmpăr care-i este deja caracteristic Ceraselei Dragoș Avanu.
Ceea ce am admirat întotdeauna la lucrările ei a fost modul în care manevrează lumina, în care îi pune în valoare efectele, variațiile sau intensitățile. Uneori este difuză, ca atunci când pătrunde pe geamul camerelor contribuind la atmosfera intimă a interioarelor, alteori se strecoară prin frunzișul copacilor din parcuri sau a celor care mărginesc plajele dominicane, alteori este directă, tăioasă, ca în compozițiile în care cade direct pe zidurile clădirilor, dar, indiferent de sarcina pe care Cerasela i-o acordă în compozițiile sale, lumina are un rol dominant, polarizator.
Lumina este cea care învăluie panorama Atenei sau Acoperișurile din Paris, conferind unitate întregii compoziții, lumina este cea care dă viață și însuflețește frunzișul străzii Varșovia din București sau cele două vrăbiuțe, lumina exaltă cromatica interioarelor, pe cea a caselor din București sau Sighișoara. Adesea este incorporată în nuanțele fin gradate ale acuarelelor sau, dimpotrivă, răzbate din pasta densă și suprapunerile de culoare, umplând de vibrație spațiul tablourilor.
Și pentru că știu cât de mult îndrăgește Cerasela opera lui Francisc Șirato, aș dori să închei discursul meu cu un citat de-al acestuia în care se referă la sentimentul pe care îl conține orice lucrare de artă. El spune că: ”Opera artistică este ciobul de oglindă în care ni se pare că surprindem imaginea, oarecum concretizată a sentimentului, infinit variată în nuanțe. Sentimentul în opera de artă este independent de subiect. Se depune indiferent și necondiționat de subiect, în mod inconștient, fiind o facultate sufletească ce nu suferă ingerințele voinței. El este sugerat privitorului independent de voința artistului prin acel element de viață internă care furnizează artistului plastic un ritm, un stil în care se ascunde acea virtute secretă pe care artistul, deși nu o ingnoră, nu o poate guverna după voia sa.”
Vă invit să urmați itinerariile pe care Cerasela Dragoș Avanu ni le propune în această expoziție și să reperați nu numai locurile, ci și sentimentele înmagazinate în fiecare lucrare în parte.
Roxana Bărbulescu – critic de artă
