În esență, în expoziția Lumea văzută de noi este vorba despre senzație, despre percepția estetică asupra lumii pe care o au cele patru artiste vizuale: Ileana Dragomirescu, Violeta Carp, Teodora Coltofean și Ioana Mihăiescu, aflate în plină maturitate artistică, percepție ce s-a materializat în aceste serii de lucrări de pictură, grafică și acuarelă expuse pe simezele sălilor Casei Avramide din Tulcea.
Deși cele patru artiste aparțin aceleiași generații: Ioana Mihăiescu a absolvit în 1979 Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” Bucureşti, iar celelalte trei artiste au absolvit Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu” din București, în anul 1981, dar este pentru prima dată când expun în această formulă, și mă bucur că au făcut acest pas.
Tematica acestei expoziții nu este una nouă, dimpotrivă. Peisajul, fie el redat în lucrări de pictură în acrilic sau ulei, fie în lucrări de grafică sau acuarelă, precum și naturile statice cu flori sunt teme pe care le-au abordat mulți artiști de-a lungul timpului, dar ceea ce face ca această expoziție să fie deosebită este dat de aceste artiste, de maniera excepțională cu care și-au creat lucrările, utilizând bogatul instrumentarul vizual al picturii, al graficii sau al acuarelei și izvorul nesecat de inspirație pe care îl oferă lumea înconjurătoare, natura. Diferite ca stil, fiecare dintre ele vede și redă lumea în moduri aparte și, mai ales, extrăgând din realitate ceea ce le impresionează mai mult, dar echilibrul și unitatea acestei expoziții sunt date tocmai de această varietate a stilurilor bine conturate.
Lucrările ILENEI DRAGOMIRESCU îți captează privirea din prima clipă prin maniera în care și-a construit compozițiile incluzând în acestea, contemplativ și inventiv, în aceeași măsură, tot ceea ce iubește: marea, bărcile, peisajul, locurile copilăriei sale din centrul vechi al Bucureștiului, pisicile și atelierul de acasă, conferind aceeași importanță întregii suprafețe. Ea selectează și extrage din ceea ce o înconjoară tot ceea ce iubește și restructurează imaginea, concentrând în ea toate elementele într-o singură imagine în care introduce și elemente decorative cu specific românesc.
Putem spune că nu datele reale ne cuceresc, ci maniera în care sunt acestea sunt aduse laolaltă, ca un colaj de imagini, într-o singură compoziție. Ileana și-a creat propriul limbaj și totul capătă în tablourile sale o dimensiune aparte: interiorul este la exterior, exteriorul este la interior, planurile se intersectează, ca într-un soi de abreviere, de scriere cu mai multe trimiteri. Colajul de hârtii decupate din ziare românești participă, de asemenea, la acest proces de asocieri de elemente fragmentare integrate, în majoritatea lucrărilor, în fundaluri în care predomină albastrul în diferite nuanțe.
De asemenea, nu putem să nu remarcăm viziunea cu totul diferită pe care a abordat-o în realizarea celor două lucrări intitulate În Deltă și Golf în care peisajele sunt construite sintetic din largi suprafețe într-o varietate de subtilități cromatice.
Privind lucrările VIOLETEI CARP simțim cum pătrundem într-un univers aparte, încărcat de intimitatea grădinii de acasă, univers din care transpare bucuria artistei de a-și găsi inspirația în interiorul unui spațiu liniștitor, dar plin de viață, familiar, în care florile au propria personalitate pe care dorește să o scoată în evidență în lucrările din această expoziție.
Fire de o sensibilitate aparte, Violeta imprimă tuturor tablourilor sale această calitate sufletească gest ce se reflectă atât în cromatica folosită, în rafinamentul coloristic care deja îi definește stilul, cât și în echilibrul compozițional. Astfel vegetalul, în toată frumusețea lui, capătă valențele unui organism viu în care valorile plastice sunt stabilite în funcție de o armonie de ansamblu.
Oglindire 
De asemenea, nu putem ignora influența formării sale ca pictor monumentalist ce se remarcă în special în modul în care redă spațiul, sau, mai bine zis în cel prin care suprimă spațialitatea prin simplificarea fundalului sau aplatizare lui. Astfel, clematitele, mușcatele, nemțișorii sau orhideele sunt astfel aduse în prim plan, căpătând o monumentalitate ce ne confirmă importanța pe care Violeta o acordă materiei vegetale însemnătate evidențiată și în compozițiile în care prezențele umane ocupă un spațiu secundar, precum în Fantezie la fereastră, Înafara coliviei sau chiar în autoportretul intitulat Oglindire.
În egală măsură spontane și elaborate, compozițiile TEODOREI COLTOFEAN sunt o metamorfozare a lumii înconjurătoare pe care o imortalizează într-o serie de instantanee ce reflectă capacitatea artistei de a surprinde, într-o manieră personală, amănuntul fugar. Printr-un fascinant joc al materiei picturale, artista urmărește o armonizare expresivă a efectelor cromatice indiferent de tematica aleasă, peisaje sau naturi statice cu flori.
Peisaj Letea 
Copacul de plută 
Peisaj din Valitza
Teodora este o artistă sensibilă la lumină și la culoare fiind mereu preocupată atât de variațiile de intensitate, cât și de potențialul lor expresiv. În lucrările sale artista păstrează datele senzoriale ale realului în funcție de logica lor interioară, dar le conferă un plus de prețiozitate, prin armonii cromatice, și vitalitate prin vigoarea cu care așterne tușele. Astfel, un colț din natură sau imagini pitorești, precum Peisaj din Valitza sau Peisaj la Letea, Copacul de plută, sau chiar simple case, precum cele din Casă la Ierihon sau Rugul aprins, devin pretexte pentru experiențele și abilitățile sale cromatice.
Casă la Ierihon
Rugul aprin 
Biserica din Caana
De asemenea, de remarcat este și faptul ca Teodora nu redă în lucrările sale peisaje panoramice, desfășurate larg cu perspective adânci, dimpotrivă, ea este atrasă să redea obiective mai restrânse, punând mai degrabă accentul pe detaliului pitoresc decât pe cel documentar. De aceea, de exemplu, în lucrarea Biserica din Caana nu vedem întreaga construcție, care ar face-o recognoscibilă, ci doar intrarea
IOANA MIHĂIESCU este atrasă în mod deosebit de tehnica acuarelei pentru că o consideră ca fiind cea mai sinceră dintre toate tehnicile picturale deoarece nu poți să mai revii peste ce ai lucrat. În același timp ea s-a familiarizat cu acest mod de lucru și în schițarea proiectelor de arhitectură pentru ușurința cu care se puteau citi volumetriile.
În lucrările din această expoziție primul lucru care ne atrage atenția este maniera în care Ioana a compus cu mult rafinament compozițiile, conservând puritatea senzației chiar și atunci când pornesc de la un spațiu vizual concret, precum Casă la Brăila. Această tendință de simplificare și de sinteză și renunțarea la ideea clară de structural este susținută din plin de modalitatea acuarelei de a difuza și răspândi culoarea ce devine materie fluidă, așa cum remarcăm în lucrările Drum sau Bărci la Balcik, având grijă însă ca simplificarea să nu meargă până la ruperea imaginii de realitatea care a generat-o.
În unele compoziții peisajele se simplifică în planuri de lumină ce dobândesc o mare putere de sugestie, așa cum vedem în lucrarea Iarna sau Dunăre, cea care redă cel mai bine efectul volumetric atât de îndrăgit arhitecților. Cert este faptul că Ioana Mihăiescu știe să valorifice multitudinea de efecte pe care le oferă tehnica acuarelei, pornind de la modul de preparare a suportului de hârtie, până la cantitatea de apă cu care își dozează culorile și le așterne pe suprafețele hârtiei speciale de acuarelă.
Roxana Bărbulescu, critic de artă
