Privind lucrările lui Petru Botezatu din această expoziție găzduită de Galeria Imaginaria ai nevoie de foarte multe cuvinte. Compozițiile sale au o încărcătură vizuală atât de bogată, încât ori rămânem pironiți într-o tăcere deplină în fața lor, ori nu ne mai putem opri din exclamat. Dar, în ambele cazuri, nu putem să nu ne cufundăm în contemplare fascinați fie de raporturile dintre forme și culori, de finețea desenului și cromatica echilibrată, fie de bogăția iconografică, de încărcătura de simboluri ce te poartă prin miniaturile Evului Mediu inspirate din Vechiul și Noul Testament, prin Renașterea italiană sau germană, ajungând până în modernitate.
Iar centrul gravitațional al acestor compoziții reunite în expoziția de față, nucleul lumii simbolice a lui Petru Botezatu, îl constituie femeile cărora reușește să le dezvăluie mai mult decât frumusețea: le dezvăluie feminitatea. O face în primul rând prin maniera cu care le redă subliniindu-le finețea trăsăturilor – experiența de iconar punându-și în mod cert amprenta asupra execuției – printr-o muzicalitate a formelor de cele mai multe ori alungite, unduitoare, dar, în aceeași măsură, și prin construirea unui spațiu imaginar în care le situează, iar detaliile, în aparență nesemnificative, obiectele încărcate de simbolism, vegetalul, toată această imagerie pe care o inserează cu acea ingeniozitate a artistului într-o permanentă căutare, nu fac decât să completeze ansamblul.
Astfel toate aceste personaje feminine ce amintesc fie de femeile botticeliene sau prerafaelite, fie de cele ce aparțin spațiului medieval sau, de ce nu, imaginare, sunt integrate într-un cadru suprarealist ce depășește limitele verosimilului. Gombrich spunea în studiul său de psihologie a reprezentării picturale, Artă și iluzie, că: ”de fiecare dată când ne întâlnim cu un tip de transpunere, spune el ”neobișnuit”, trecem printr-un scurt moment de șoc și printr-o perioadă de adaptare al cărei mecanism îl avem deja în noi.” Îi dau dreptate, părându-mi totuși un pic prea dur termenul de șoc, i-aș spune mai degrabă un moment de impresionare, îi dau dreptate gândindu-mă că atunci când ai un prim contact cu lucrările lui Petru Botezatu ai tendința de a vedea în primul rând latura ei decorativă ce se adresează cu precădere ochiului, nu minții.
Dar cu cât le privești mai mult se declanșează mecanismul și începi să vezi detaliile pe care le asociezi, firesc, cu propriul imaginar ajungând să-i dezlegi, sau cel puțin aceasta este convingerea ta, să-i descifrezi limbajul vizual. Astfel ți se deschide în fața ochilor un adevărat Univers. Începi să vezi cum detaliul și întregul rezonează într-o muzicalitate a tonurilor, cum vizibilul și abia perceptibilul se conjugă după niște reguli doar de artist știute, ajungi astfel să ți se pară ușoară descifrarea mesajelor sau a temelor ilustrate, titlul lucrărilor aducându-și firește aportul.
Vă invit să admirați lucrările lui Petru Botezatu, să eliberați mecanismele imaginației dumneavoastră și să-i descifrați, dacă se poate, întregul univers.
Roxana Bărbulescu – critic de artă
