……………………………………………………………………………………………………………………….…………………….…….
Adriana Badea este o artistă pentru care actul creației reprezintă o descărcare a universului său interior, o exteriorizare a sinelui și o amprentare a acestuia pe suprafețele pânzelor sau ale lemnului. Prin intermediul lucrărilor sale din această expoziție, Once Upon a Time, ea dorește să ne facă părtași la căutările și răspunsurile sale într-un mod rafinat, senzual, dar cu un mare impact vizual.
……………………………………………………………………………………………………………………….……………………………..
……………………………………………………………………………………………………………………….…………………….…….
Privind în ansamblu lucrările Adrianei, observăm câteva elemente vizuale recurente ale căror suporturi plastice corespund ideilor care au stat la baza conceperii acestui ciclu de compoziții. Acestea sunt firul roșu, fulgul, păsările, copacul, florile, linia orizontului. Ele transced realitatea și devin chei de descifrare ale compozițiilor, iar prezența feminină întărește ideea sinelui exteriorizat. Realizate într-o maniera picturală delicată, cu pensulații fine ce amintesc de minuțiozitatea realizării icoanelor, aceste elemente-cheie sunt discret introduse în compoziții.
……………………………………………………………………………………………………………………….…………………….
……………………………………………………………………………………………………………………….……………………………..
În parcurgerea noastră vizuală, putem considera ca punct de plecare două lucrări, ale căror titluri ne oferă o descifrare directă a mesajelor pe care Adriana dorește să ni le transmită. Acestea sunt: Firul roșu și Sertarul vieții. În ele regăsim două idei centrale de la care a pornit totul și în jurul cărora gravitează celelalte lucrări. Prima este cea a firului vieții, ce se desfășoară de pe mosor și care are, la un moment dat, și o finalitate prin tăiere, dar care are, în același timp, și o ciclicitate, pentru că el este dat mai departe copiilor. Cea de-a doua este cea a esențializării parcursului vieții și este sugerată prin inserarea în lucrări a unor simboluri recurente precum cheia, ca element ce închide, dar și deschide, rodia – ca simbol al fertilității, copacul – ca simbol atât al renașterii, prin crengile care înverzesc primăvara, cât și al stabilității, datorită rădăcinilor ce se înfig bine în pământ, și pasărea, aripa sau fulgul – ca simboluri ale zborului, ale libertății.
……………………………………………………………………………………………………………………….…………………….
……………………………………………………………………………………………………………………….……………………………..
Un alt element-cheie pe care îl regăsim în aproape toate lucrările din această serie este linia orizontului pe care Adriana îl marchează printr-o dungă aurie, argintie sau maronie pe care o trasează fie pe orizontală, ca în lucrările Flori în buzunare, Epifania sau Francesca, fie pe verticală, ca în Leagănul pisicii sau Desferecare, în funcție de registrele pe care vrea să le unească: cele care trimit către teluric sau cele care trimit către cer.
……………………………………………………………………………………………………………………….…………………….
……………………………………………………………………………………………………………………….……………………………..
O caracteristică a artei Adrianei, pe care am întâlnit-o și în lucrări anterioare celor din expoziția prezentă, este extinderea suprafețelor picturale pe ramele lucrărilor. Astfel, atât linia orizontului, cât și suprafețe picturale ce se regăsesc în interiorul compozițiilor, cum remarcăm în Metamorfoză sau Revărsare, se continuă armonios pe rame, dând senzația de unire a spațiului lucrării cu cel al nostru prin această spargere a cadrului ce are, de obicei, menirea să limiteze.
……………………………………………………………………………………………………………………….…………………….
……………………………………………………………………………………………………………………….……………………………..
Un component cu totul special în creația Adrianei Badea este lemnul. Ea îl integrează în lucrările sale într-un mod firesc, nu doar ca element de delimitare a compozițiilor – în unele lucrări, precum Mara sau Rupere, creând chiar un asimetrism –, ci și ca parte integrantă a compozițiilor ce participă activ la definirea vizuală a ideilor pe care au fost construite lucrările, așa cum putem remarca în Urme de aripi, Calendarul sau Oglindiri. Pentru Adriana, calitatea organică a lemnului, textura, dispunerea fibrelor sunt esențiale în realizarea compozițiilor sale, lucrarea Clepsidra fiind un exemplu elocvent. Ea a pornit în această lucrare de la structura lemnului, desenul venind ca o completare a efectelor vizuale ale nervurilor, ce formează o aripă, sau ale nodului ce reprezintă inima fetiței.
……………………………………………………………………………………………………………………….…………………….
……………………………………………………………………………………………………………………….……………………………..
De asemenea, remarcăm în toate lucrările Adrianei Badea o cromatică ce păstrează, în ansamblu, registrul coloristic al lemnului. Roșul firului, auriul, argintiul și nuanțele rafinate ce derivă din ele intră în componența elementelor vizuale și vin, în același timp, să întregească atmosfera pe care brunurile, de diverse intensități și saturații, configurează întreg spațiul.
……………………………………………………………………………………………………………………….…………………….
……………………………………………………………………………………………………………………….…………………….
Privind lucrările Adrianei Badea, nu putem să nu ne regăsim propriile căutări, indiferent de gen, masculin sau feminin. Chiar dacă sunt pline de feminitate, ele conțin o problematică valabilă pentru toată lumea, deoarece curgerea timpului, începutul și sfârșitul vieții, sau sentimentele precum speranța și dorința de a ne găsi echilibrul sunt universale.
***
Iulia Șchiopu este o artistă care și-a creat propriul vocabular plastic, inconfundabil, prin care redă, într-un mod original, atât păpușile-personaje, devenite deja o emblemă a artei sale, cât și spațiile în care acestea sunt plasate, unul plin de elemente-simbol sau de detalii pur decorative minuțios redate, ce măresc efectul plastic al compozițiilor și oferă o largă deschidere către un imaginar cu tente suprarealiste.
……………………………………………………………………………………………………………………….…………………….
……………………………………………………………………………………………………………………….…………………….
În această expoziție, Once Upon a Time, Iulia schimbă, într-o oarecare măsură, repertoriul imagistic cu care ne-a obișnuit până acum. De data aceasta, ea este preocupată de redarea, pe de-o parte, a unor personaje reale pe care le-a îndrăgit dintotdeauna, precum Coco Chanel, Frida Kahlo sau Josephine Baker, iar pe de altă parte a unor personaje din filme, mai mult sau mai puțin recente, precum Amélie, Gambitul Damei sau Elisabeta. Remarcabilă, în cazul acestora din urmă, este maniera în care a reușit să încripteze narațiunea filmelor în detalii incluse ingenios în compoziții.
……………………………………………………………………………………………………………………….…………………….
……………………………………………………………………………………………………………………….…………………….
Iulia a conferit personajelor sale din această expoziție, o personalitate singulară, ce derivă atât din expresivitatea chipurilor, cât și din cea a detaliilor fizionomice specifice. Păstrându-și maniera caracteristică de redare a prezențelor feminine, precum gâtul alungit, firav, ce susține un chip oval, luminos, ca de porțelan, dominat de expresivitatea ochilor mari și rotunzi, Iulia aduce elemente noi în conturarea personalității acestora, precum tunsoarea sau culoarea pielii sau a ochilor, ce le face ușor de recunoscut.
……………………………………………………………………………………………………………………….…………………….
……………………………………………………………………………………………………………………….…………………….
Astfel, nu putem să nu o recunoaștem, de exemplu, pe Frida Kahlo – cu ale ei sprâncene unite ce-i sunt caracteristice – , ce este însoțită de o pleiadă de elemente specifice zonei în care a trăit, precum cactușii imenși sau cerul extrem de albastru, dar și de o serie de detalii ce țin de intimitatea casei sale, precum scara și ușa din fundal sau decorațiile de pe rochie. La fel de ușor le recunoaștem imediat și pe Amélie, cu tunsoarea ei franțuzească, pe Coco Chanel, ce-și poartă cu seninătate perlele date pe spate, sau pe exotica Josephine Baker, cu șuvița răsucită de pe frunte. Dar această selecție de elemente definitorii n-ar fi posibilă fără capacitatea Iuliei de a extrage din context și de a reda atât de expresiv caracteristicile esențiale ce definesc aceste personalități din lumea artistică.
……………………………………………………………………………………………………………………….…………………….
……………………………………………………………………………………………………………………….…………………….
Un loc aparte în rândul lucrărilor din această expoziție îl ocupă cea intitulată Ești răspunzător pentru ceea ce domesticești, datorită prezenței masculine pe care n-am mai întâlnit-o până acum în tablourile Iuliei Șchiopu. Cu toată dorința de redare a masculinității, artista păstrează însă câteva dintre elementele fizionomice recurente ale personajelor feminine: ochii mari și rotunzi, alungirea feței și netezimea de porțelan ale tenului. Doar hainele bărbătești și elementele cu trimitere directă la povestea Micului Prinț, precum fântâna, vulpea, avionul, ne conving că în această lucrare avem de-a face cu băiețelul din povestea lui Antoine de Saint-Exupéry.
……………………………………………………………………………………………………………………….…………………….
……………………………………………………………………………………………………………………….…………………….
Nu pot să nu remarc și să admir maniera în care Iulia a realizat și fundalurile lucrărilor, concepându-le fie ca pe niște suprafețe complexe care asimilează personajele, ca în cazul Camouflage-ului, în care peisajul, la fel ca în lucrarea Ceața, este reprezentat printr-o mare varietate de nuanțe de verde și prin degradeuri ce te trimit la valențele acuarelei, fie ca pe niște suprafețe ce au rolul de a întregi poveștile sau de a accentua caracteristicile temporale ale subiectelor sale prin intermediul neutralității cromatice sau prin includerea unor elemente decorative specifice anumitor perioade, așa cum vedem în lucrările Diva, The Great, sau chiar în monocroma The Little Black Dress.
……………………………………………………………………………………………………………………….…………………….
……………………………………………………………………………………………………………………….…………………….
Din punct de vedere cromatic, Iulia și-a adaptat paleta în funcție de subiectele și de personajele pe care a vrut sa le ilustreze, mergând în lucrările sale pe dominante de roșu, albastru sau verde, ce au făcut ca personajele să se detașeze cu ușurință, dar și pe monocromie care a scos în evidență în special finețea desenului.
……………………………………………………………………………………………………………………….…………………….
……………………………………………………………………………………………………………………….…………………….
Și de această dată, Iulia Șchiopu ne provoacă, prin intermediul lucrărilor sale, să pășim într-un spațiu privilegiat, în care fantezia ei unică îmbracă realul într-o mantie de poveste, sub care îndrăgitele personaje prind viață recreate după un indice subiectiv ce pornește din sufletul său de artist sensibil.
Roxana Bărbulescu – critic de artă
