Expoziția celor cinci artiști, Eugenia Niculescu, Paul Stoica, Ovidiu Iovanel, Octavia Tandea și Maria Fătu, Povești în acuarelă are darul să ne introducă într-o atmosferă care să depășească simpla contemplare mergând dincolo de real, într-o lume de povești în acuarelă în care demersul vizual se înscrie pe o traiectorie plină de sensibilitate și de sinceritate a gestului spontan care, datorită tehnicii culorilor de apă, nu mai are cale de întoarcere.
Atrași cu deosebire de tehnica destul de dificilă a acuarelei, într-o complementaritate benefică întregului parcurs vizual al expoziției, cei cinci artiști ne prezintă în aceast spațiu un crâmpei din activitatea lor artistică ce lasă să se întrevadă direcția spre care fiecare a ales să se îndrepte în acest moment al carierei lor.
Spirit meditativ, Eugenia Niculescu ne dezvăluie în lucrările sale acea latură sensibilă a sa construită pe credința conform căreia simțurile, trăirile au acea calitate de a se materializa în culoare, în obiecte sau în ființe ce capătă conotații simbolice. Astfel, ușa este văzută ca simbol al trecerii într-o altă dimensiune, lebăda este de fapt un înger al lacului, trandafirul este simbolul dragostei, calul înaripat este spiritul ce se înalță, Eugenia conferindu-le tuturor reprezentărilor atributele specifice unor stări. Urmând această direcție, ea ne propune un anume cod de descifrare al reprezentărilor sale în care substanța cromatică se dematerializează, reprezentările sale ajungând la un nivel de simplificare în care imaginea concretă, deși nu se rupe total de realitate, ajunge să fie o proiecție afectivă ce-și ia seva dintr-un imaginar ce-și are nucleul în suflet.
Pasiunea lui Paul Stoica de a reda vizual locurile pe care le-a vizitat s-a convertit prin intermediul acuarelei în pagini de jurnal citadin, în lucrări ale căror povești sunt atât de evidente, încât pot fi la fel de bine și ale noastre. Îndemânarea cu care redă identitatea și strălucirea unor colțuri pitorești, a unor simple clădiri sau a unor monumente reprezentative din Paris, Guadalajara, Toledo sau Sibiu, la care se adaugă stăpânirea tehnicii acuarelei și simțul organizării compoziționale echilibrate s-au conjugat fericit în aceste lucrări ale lui Paul. Printr-o cromatică specifică zonelor geografice sau anotimpurilor surprinse, artistul imprimă un anume aer vetust zonelor ce mai păstrează încă amprenta vremurilor care au trecut peste ele, reușind să confere lucrărilor sale un magnetism aparte la care contribuie și o luminozitate discretă ce iradiază și întregește cu o vibrație proaspătă întreaga suprafață picturală.
În acuarelele lui Ovidiu Iovanel deslușim acea franchețe a artistului în fața motivului floral, a naturilor statice cu fructe și flori care constituie pentru el un pretext pentru a realiza imagini tonice, pline de o energie explozivă în care clar i se acordă întâietate petei de culoare, într-o difuziune aparent liberă, dar bine controlată, pe suprafața umedă a suportului de hârtie. Nimic nu este pus la întâmplare, suprafețele recompun printr-o îmbinare policromă un univers floral, plin de dinamism, ce iradiază căldură, lăsând impresia unor adevărate studii de culoare, compuse pe variațiuni dominante de roșu, galben sau albastru ce-și interferează efectele. Titlurile lucrărilor: Explozii de culoare, Incitant, Primăvara nu fac decât să întărească ceea ce artistul dorește să exprime în acuarelele sale, ceea ce vrea să construiască din aceste armonii cromatice ce-și găsesc cu succes un sprijin în efectele tehnicii culorilor de apă.
Din lucrările Octaviei Tandea desprindem candoarea nealterată a poveștilor, a personajelor senine cu chipuri luminoase, modalitatea de redare a acestora apropiind-o de efectele picturii pe sticlă. Printr-o cromatică cu valori echilibrate ce pune accentul pe caracterul diafan al culorii, acuarelele Octaviei determină privitorul să adere la acest tip de metaforă-poveste ce configurează universul artistei, iar ceea ce o particularizează este acea puritate care însoțește fiecare reprezentare vizuală a sa. Remarcăm chiar din titlurile lucrărilor La ceas de noapte între vis și realitate, Dacă-ți dau un pupic, nu vei mai fi pisic, În căutarea elixirului vieții veșnice acea doză de naivitate care o face să se desprindă de automatismele unor redări fidele ale realității.
Maria Fătu ne propune o serie de lucrări cu o tematică diversă, imagini plastice cu o structură compozițională simplă, încărcate de un important coeficient de lirism și poezie, fie că e vorba despre reprezentarea unui cățel sau a unui pui de cioară, fie că este o natură statică cu prune sau un colț de pădure. Maria dă dovadă de o putere de sesizare a caracteristicilor esențiale ale unui obiect sau ale unei ființe, la care se adaugă și o sensibilitate aparte față de permanentele metamorfoze ale naturii, toate permițându-i să pună în mod firesc accentul pe picturalitatea și efectele specifice acuarelei. Astfel, pornind de la monocromie, macii ei sunt albi nu roșii, atingând acorduri fine, fără stridențe, de brunuri, ocruri și griuri colorate, Maria ajunge la o sinteză personală între desen și culoare, între lumină și umbră.
Roxana Bărbulescu – critic de artă
