Salonul ARTAR 2019 – Salon Național de Arte Vizual, aflat la prima ediție, vine ca o materializare firească a ideii care a stat la baza înființării Asociației Culturale ARTAR: aceea de unire a artiștilor contemporani în jurul nucleelor expoziționale, dar și de facilitare, într-un mod plăcut și constructiv, a dialogului dintre artiști, prin intermediul creațiilor lor, și publicul iubitor de artă.
Îmi doresc ca prin acest Salon Național de Arte Vizuale să trasăm linia de start a unor manifestări culturale care, prin recurență și obiectivitate, să fie un barometru al contemporaneității și, totodată, o modalitate de integrare în circuitul internațional a unor valori artistice naționale. De aceea avem în proiect promovarea artiștilor români în străinătate, dar și a celor străini la noi în țară. În acest sens pot să anunț expoziția grupului aKebal din Murcia care va avea loc anul viitor, din luna mai, chiar în această sala.
Deși inițial nu am dorit ca acest salon să aibă o tematică anume, când am văzut lucrările selecționate puse împreună, am realizat că subconștientul meu a ales totuși o direcție clară, una dominată de sensibilitate, senzualitate și fragilitate. Remarcăm cu certitudine în toate compozițiile de pe simeze sau în cele de sculptură aceste trei calități, firește, combinate în dozaje diferite în funcție de subiectele pe care fiecare artist a ales să le ilustreze, de maniera de lucru, dar și de propria personalitate transpusă în limbajul pictural sau în cel al formelor.
Dar cred că tocmai această diversitate stilistică pe care o remarcăm în expoziție reușește să pună în valoare individualitatea artiștilor, prin contrastul stilistic ce generează o potențare reciprocă. Acest melanj de stiluri imprimă întregii expoziții unitate și formează un univers, accesibil tuturor, în care culoarea, desenul și forma sculpturală sunt în contrabalans cu simbolistica sau tenta emoțională.
Suntem înconjurați de lucrările a 16 artiști pentru care, pe de-o parte realul este supus și ordonat după legile interne ale propriei viziuni estetice și, pe de altă parte, pentru care imaginarul, lumea spirituală, sentimentul își caută corespondențe în formele realului. Este un drum cu dublu sens în care artiștii, prin maniera ce le caracterizează stilul, au știut să conserve puritatea senzației fie prin cromatică sau desen, în cazul picturii și graficii, fie prin construirea formelor, în cazul sculpturii, dar indiferent de sens, la temelia formulărilor artistice mereu a stat orizontul propriei interiorități.
Astfel, vegetalul ce absoarbe lumina solară din peisajele Danei Nechita, atmosfera învăluitoare și rafinamentul cromatic din lucrarea Ninei Anton, lirismul naturilor statice cu intruziuni ale motivelor populare din compozițiile artistei Carmen Văideanu, claritatea formelor arhitecturale ale Melaniei Chituc Stancu, prospețimea cromatică și spontaneitatea păsărilor Ceraselei AvanuC sunt repere ce susțin demersul aristic din ultima perioadă al acestora și formează un sistem de comunicare coerentă al impresiei estetice.
Atmosfera subliniată de tonalități diafane, armonioase în care realul aspiră la ideal din lucrările Adrianei Badea interferează cu fragilitatea personajelor ca de porțelan ale Iuliei Șchipu reflectând latura nostaligic-poetică a celor două artiste, dar și cu limbajul pe care Ottilia Cosrmoș îl experimentează în picturile sale pe sticlă atunci când dorește să redea inocența copilăriei prin cele două portrete de copii.
De asemenea remarcăm două viziuni ale îngerilor: cea a lui Marian Truțulescu și cea a Filomelei Bucur, ale căror lucrări sunt dominate de spontaneitatea gestului fie a celui cu care este pusă culoarea, ducând la o fragmentare a suprafeței compoziționale, ca în cazul lucrării lui Marian, fie a celui cu care trasează liniile, regăsit în lucrările de grafică ale Filomelei în care scriitura labirintică a liniilor se intercalează cu tușele de culoare.
Dacă lucrarea lui Ciprian Mihăilescu Silence, situată la limita unui suprarealism al iluziilor optice, cumulate pe suprafețe acvatice, ne trimite spre alte coordonate spațio-temporale, compozițiile Violetei Carp ne poartă într-o călătorie reală, andaluză, redată în imagini, cadre spontane, construite printr-un desen fin și un rafinament cromatic caracteristic manierei sale de lucru.
Generate de forme reale sau închipuite, atât lucrările Corneliei Tersanszki, în care formele, ce primesc semnificații simbolice, sunt caligrafiate cu finețe, cât și cele ale Corinei Cadariu, desprinse din impulsuri imaginative, sunt învestite cu o mare capacitate emoțională și inventivitate.
Lucrarea lui Mihai Eugen Marinescu, Golgota, are o încărcătură simbolică aparte, în care diferite materiale precum lemnul, materialul textil, sfoara sunt transformate în elemente ale unui limbaj artistic propriu ce-l completează pe cel pictural, prin intermediul cărora artistul a configurat plastic momentul Răstignirii scoțându-l din iconografia specifică.
Expoziția este animată de cele trei lucrări ale Corei Giodîc Postelnicu, realizate în tehnica papier machee. Încărcate de un puternic spirit ludic și dinamism, personajele Corei, prin aspectul lor fusiform, dar și prin fragilitate a materialului, completează spiritul acestui Salon: sensibilitate, senzualitate, fragilitate.
Roxana Bărbulescu, critic de artă
. 