Expoziția de pictură găzduită la Galeria Căminul Artei CAV întregește manifestarea expozițională a Salonului Național de Artă Contemporană Centenar 2018, alături de Muzeul Național de Artă a României, Muzeul de Artă Contemporană, Galeria Simeza, Biblioteca Națională a României şi Galeria Orizont. Expoziția de față poate fi considerată ca fiind tușa finală a Salonului, nu neapărat pentru că este o expoziție de pictură, ci pentru că valoarea artiștilor care-și expun lucrările astăzi aici se situează la același nivel de talent și profesionalism cu a celor care au expus în celelalte spații.
Pot spune fără ezitare că fără această expoziție de la Căminul Artei, Salonului Național de Artă Contemporană ar fi fost incomplet, i-ar fi lipsit un factor important de coagulare și nu și-ar fi atins pe deplin scopul pentru care a fost organizat. Pentru că dacă ne raportăm la saloanele interbelice, a căror tradiție s-a dorit a fi reluată în acest an dedicat centenarului, pictura este cea care a ocupat, și va ocupa întotdeauna cred, un loc definitoriu în trasarea direcției în care se înscrie arta românească, atât în plan național, cât și internațional.
Pictura a fost cea care în perioada interbelică a oferit premizele indispensabile închegării unei tradiții artistice moderne, fundamentate pe un tradiționalism cu influențe europene, iar astăzi, prin intermediul acestui Salon Național, putem remarca cu ușurință că tot pictura este una dintre ramurile principale care trasează tendințele în care se înscrie arta contemporană românească.
În altă ordine de idei, dar rămânând în sfera paralelei interbelic – prezent, anul 1918 a fost considerat de către criticii de artă ca fiind începutul unei noi etape în dezvoltarea artei românești, nu neapărat datorită încheierii Primului Război Mondial, care a avut efectele lui directe în plan social și indirecte în plan cultural, cât mai ales datorită amploarei pe care au luat-o evenimentele artistice.
Începând cu anul 1918, odată cu înființarea grupării Arta Română – văzută ca o continuatoare a principiilor Tinerimii artistice de a înscrie arta românească din acea perioadă pe linia modernității, grație picturii în primul rând – sunt deschise noi săli de expunere, numărul expozițiilor personale crescând astfel considerabil. De asemenea se organizează numeroase expoziții cu caracter retrospectiv, consacrate artei secolului al XIX-lea, expoziții de artă românească în străinatate, prin intermediul cărora s-a putut vedea limpede prin ce se apropie sau se distanțează arta românească de cea europeană, și, nu în ultimul rând, o întreagă suită de Saloane Oficiale, toate acestea bucurându-se de o atenție deosebită acordată de presa vremii care a secondat constant și cu interes toate manifestările de artă plastică.
Privind în paralel ceea ce se întâmpla acum 100 de ani cu ceea ce se întâmplă acum, raportat la Saloane, ferindu-mă în a face o cercetare graduală a evoluției artei românești prin prisma Saloanelor Naționale, pentru că lipsa acestora în perioada dintre cele două repere de timp nu mi-o permite să o fac, pot spune, însă, că există anumite similitudini legate de motivare. Pentru că, în principiu, scopul organizării unor astfel de saloane este același: cel de a strânge laolaltă lucrări de artă reprezentative, din toate genurile artistice, nu doar dintr-un anumit segment, ce caracterizează un întreg spațiu cultural național într-un anumit moment temporal.
Salonul național oferă o modalitate de receptare obiectivă a valorilor artistice, o regrupare a lor într-un cadru expozițional generos și o punere a lor într-un context mai puțin revelator din perspectiva indivdualității creatoare, cât mai ales din cea a puterii de expresivitate a întregului care conduce, în mod firesc, la crearea unei identități cu specificații artistice naționale.
De asemenea, la fel de important este și impactul Salonului Național asupra artistului expozant pentru că această alăturare eclectică de lucrări constituie un barometru ce indică locul în care demersul fiecarui artist se situează în acest circuit de valori culturale atât de vast.
Și poate este important nu numai pentru artiștii expozanți, ci și pentru cei care nu au expus, pentru că sunt convinsă că sunt foarte multi artiști de valoare care nu au participat la acest salon, dar care, vizitând sălile de expoziții ce găzduiesc acest eveniment, pot să-și definească propriile poziții artistice în contextul creat de Salon.
Mă bucur de reluarea tradiției saloanelor naționale și pentru că prin intermediul acestora putem să educăm atât generația de artiști în formare, cât și publicul consumator de artă cu lucrări de calitate ce demonstrează că valoarea este criteriul fundamental al actului de creație.
Îi felicit pe toți artiștii participanți la Salonul Național de Artă Contemporană Centenar 2018, dar în mod special pe cei ale căror lucrări le avem în jurul nostru la Galeria Căminul Artei. Prin calitatea lor, atât inspirațională, cât și de execuție, au făcut posibilă realizarea unei expoziții de ținută care dezvăluie, pe lângă valoarea incontestabilă a creatorilor, și resursele inepuizabile pe care încă le mai are pictura.
Roxana Bărbulescu – critic de artă