Carmen Țanu este o artistă pentru care arta reprezintă o preeminentă modalitate de existență în care toate simțurile sale capătă veleitățile unor fire imaginare ce țes, fără întrerupere, învelișul prețios al universului său interior pe care, însă, artista nu-l izolează într-un spațiu opac și greu accesibil, ci ni-l dezvăluie și nouă prin intermediul unor punți care sunt ușor de trecut dacă știm cum să rezonăm cu arta și cu tot ceea ce ne poate oferi aceasta pentru a ne crea propriul univers interior.
Una dintre aceste punți este și această expoziție ce ne oferă spre vizionare o serie de lucrări de grafică și pictură realizată de artistă în ultimii ani. Această multitudine de compoziții, cu o tematică diversă, gravitează în jurul ideii de autoportretizare pe care, însă, nu trebuie să o percepem în sensul ei frecvent întrebuințat în artă, ci trebuie să ne detașăm ușor de înțelesul ei uzitat și să o privim ca pe o portretizare a sinelui. Colțuri pitorești din Brașov sau din Irlanda, inedite jurnale grafice din expoziții și muzee, portrete ale unor personalități de seamă sunt de fapt trăsături ce conturează fizionomia artistică a doamnei Carmen Țanu. Sunt atribute vizuale pe care trebuie să le surprindem dintr-o singură privire, așa cum am face-o și în cazul unui peisaj.
Într-un cuvânt, această expoziție este despre Carmen, despre maniera în care ea își percepe existența, cu bucuriile, reveriile și satisfacțiile unui om atașat de artă. Așa cum era de așteptat, Brașovul ocupă un loc însemnat în viața ei devenind un inepuizabil subiect de reprezentare plastică. Privindu-i lucrările din această expoziție, se poate observa cu ușurință că artista a pătruns și redat spiritul orașului vechi, iar acest lucru răzbate în limbajul pictural sau grafic pe care l-a folosit în realizarea fiecărui tablou al său. Fie că sunt repere importante ale orașului, precum Biserica Neagră, Poarta Elisabeta, Biserica Bartolomeu, fie că sunt simple vederi panoramice ce reflectă caracteristica medievală a orașului, toate sunt integrate în îndrăznețe compoziții picturale, în care gamele de roșu sau cărămiziu, specifice acoperișurilor medievale, se armonizează cu cele albastre sau verzui ce modeleaza formele arhitecturale într-un joc dinamic al suprafețelor.
O manieră ușor diferită o regăsim în lucrările sale din Irlanda datorită limbajului cromatic ce conferă compozițiilor o atmosferă mai rece, specifică Irlandei, dar extrem de luminoasă, cu subtilități tonale ce imprimă suprafețelor o notă de lirism dată, în mare măsură, și de efectele specifice acuarelei.
Un loc aparte în această expoziție il ocupă impresionanta serie de portrete ale unor mari personalități ale căror fizionomii sunt surprinse de către artistă cu un incontestabil simț al autenticului. Proiectate pe un fundal neutru, fără detalii care să distragă atenția, portretele par suspendate înafara timpului. Această situare a lor într-un spațiu neutru face ca întreaga atenție să fie concentrată doar pe trăsăturile caracteristice fiecăruia. Ele sunt realizate în culori delicate cu tușe fluide și transparente peste care artista a intervenit cu linii fine pentru a pune diverse accente stilistice și pentru a scoate în evidență anumite trăsături.
Un loc aparte în această expoziție îl ocupă caietele, jurnalele de schițe: art-jurnalele. Dacă, în general, artiștii folosesc caietele de schițe pentru a-și pregăti lucrări de o complexitate care necesită un studiu mai aprofundat, Carmen a ridicat caietul de schițe la rang de artă dându-le, în același timp, unicitate atât ca idee în sine, cât și ca realizare. Folosind diverse materiale precum creioane, cărbuni, pasteluri, dar și diverse tehnici precum acuarela, grafica și colajul, Carmen ne prezintă, într-o manieră grafică extrem de bine și corect executată o tematică foarte generoasă.
Cu spontaneitatea artistului care stăpânește desenul, Carmen, în schițele sale, a extras esențialul din tot ceea ce a vrut să redea. Fie că sunt simeze cu tablouri, sculpturi așezate în spațiul expozițional, fie că suntdoar lucrări în sine ce i-au reținut atenția sau i-au plăcut în mod deosebit, privind schițele artistei le recunoaștem imediat deoarece Carmen a știut cum să le redea doar din câteva linii, tușe dense de culoare sau laviuri rafinate, făcându-le, astfel, recognoscibile.
Îmi voi încheia discursul cu cele 2 lucrări abstracte. Vizual pare ciudat că sunt integrate în această expoziție alături de lucrări figurative, dar ele nu sunt întâmplător expuse din două motive. Primul, pentru că în perioada ei de început, Carmen a pictat doar în manieră abstractă, iar al doilea motiv este unul simbolic ce face trimitere chiar la conceptul acestei expoziții, cel de self-landscape pentru că nu cred că sufletul, sentimentele, trăirile ar putea avea altă imagine vizuală decât una abstractă. Ele sunt ca o radiografie sau ca o cartografiere a peisajului interior, cu meandre și zone colorate asemenea sentimentelor, trăirilor.
Roxana Bărbulescu, critic de artă