Întotdeauna am apreciat interesul pe care copiii îl acordă picturii și nu cred că există copil care să nu fi desenat sau pictat, fascinat fiind în special de culori, dar când de la joacă se ajunge la pasiune, totul se schimbă, capătă prețiozitate și urmează un alt traseu. Încep să apară întrebările, căutările și mai ales exteriorizările.
…..Aș putea spune că atunci e momentul când începi să simți gustul artei și să realizezi, indiferent de vârstă, că ai găsit modalitatea de a da viață propriului univers interior, începi să vezi lumea din altă perspectivă și tot ce te înconjoară ți se dezvăluie altfel. Maia a început să simtă gustul artei încă de la vârsta de 4 ani și a ales să ”vorbească„ în felul ei. În lucrările din această expoziție „Sounds of Soul” Maia Truțulescu ne dezvăluie lumea pe care a văzut-o raportată la două perioade din viața ei: cea de la vârsta de 5 ani, din 2015 când are și prima expoziție personală, și cea de acum, 2019, când are 9 ani.
…..Pentru mine este o misiune destul de grea să vorbesc despre lucrările Maiei și nu pentru că nu aș avea ce spune sau că nu ar avea ce să comunice, dimpotrivă, ci pentru că mi s-ar părea că dacă aș folosi cuvinte prea alambicate sau termeni prea tehnici, specifici meseriei mele de critic de artă, aș pierde esența expoziției, aș avea sentimentul că împovărez simplitatea copilăriei cu gândirea omului matur.
…..Pentru că în această expoziție este vorba despre un copil înzestrat cu un talent deosebit pentru pictură ce a reușit să dea formă sunetelor sufletului ei printr-o claritate a expresiei și o inocență ce ne fascinează și ne face să ne întrebăm: cum a reușit un copil atât de mic să fie atât de profund?
…..În compozițiile Maiei nu este vorba despre reguli, despre constrângeri compoziționale sau despre tipare, ci despre libertate și culoare. Poate vă gândiți că tatăl ei, artist fiind și el, intervine sau îi spune ce și cum să facă, dar nu-i așa. Ea nu acceptă să i se spună ce și cum să picteze, dar se uită cum o fac alți artiști, îi place să meargă în muzee, să citească, să se uite pe albume de artă, să asculte explicațiile unor picturi celebre sau pur și simplu este impresionată de un câmp cu flori pe care simte nevoia să-l picteze.
…..Cu certitudine Maia simte culoarea și remarcăm această calitate a ei în lucrări precum Flori, Vibrații în care exploziile de culoare se armonizează perfect intrând în relație unele cu altele într-un dialog armonios, definind o lume în care realul e sesizabil prin simțuri. Nu pune culoarea direct din tub, ci experimentează un limbaj cromatic în care amestecurile de culoare reușesc să creeze o atmosferă, o stare. Ea reușește să esențializeze vegetația sau un câmp cu flori printr-o distilare a formelor în registre cromatice dominate de verde, albastru sau violet așa cum remarcăm în lucrările Vegetații, Arșița, Câmp cu flori sau Nocturnă.
…..Într-un alt registru se înscriu cele trei lucrări de mari dimensiuni: Sunetele sufletului, Vibrații monocrome și Vibrația luminii în care Maia experimentează limbajul monocromiei inventând o nouă geneză a formelor, specifică ei. Regăsim și în aceste lucrări explozia de energie din celelalte lucrări datorată dispunerii tușelor sau a stropirii efective a pânzei cu pensula îmbibată de culoare, creând astfel diverse senzații vizuale și chiar tactile. De asemenea trebuie să privim aceste lucrări și de aproape pentru că așa vom vedea că aceste suprafețe monocrome, aceste griuri colorate s-au format din diverse amestecuri cromatice bine dozate pentru a rezulta un echilibru tonal.
…..Dar indiferent de opțiunile cromatice, în compozițiile din ultimul an Maia vrea să cuprindă un întreg orizont de sentimente, de aceea tendința ei este de a lucra pe suprafețe tot mai mari, chiar dacă sunt formate din unirea mai multor pânze. Pe suprafețele mari se simte mai liberă și reușește să îmblânzească spațiul așa cum nu te-ai aștepta de la o ”mână de om”, cu o înfățișare fragilă, dar încărcată de o ambiție imensă.
…..Am lăsat la urmă o lucrare pentru că, după părerea mea, marchează începutul unei noi etape în pictura Maiei: Autoportret. Vedem în această compoziție cum crește interesul ei în redarea portretului, în respectarea proporțiilor și învață cum să le facă singură. Dar chiar dacă formele încep șă capete mai multă raționalitate, Maia și-a păstrat spontaneitatea și asta o vedem cel mai bine în maniera în care așterne culoarea pe pânză atunci când încadrează figura umană.
Vă invit să vă bucurați de lucrările Maiei Truțulescu și sper ca privindu-le să simțiți din nou sentimentul copilăriei pe care sunt convinsă că undeva în noi îl mai avem ascuns.
Roxana Bărbulescu, critic de artă