Vitalitate a fost întotdeauna primul cuvânt care mi-a venit în minte când am văzut lucrările Ceraselei Dragoș AvanuC, ceea ce s-a întâmplat și cu prilejul parcurgerii celor din această expoziție, TANDEM. Dincolo de diversitatea mijloacelor de exprimare plastică și de varietatea subiectelor pe care le abordează, regăsim în compozițiile sale fervoarea, efervescența gestului de a picta și bucuria așternerii culorilor pe hârtie sau pânză, care îi definesc, cu certitudine, temperamentul artistic.
Lucrările pe care Cerasela ni le propune în această expoziție sunt notații de călătorie, instantanee surprinse de ochiul ei de artist pe care însă le reformulează într-un limbaj personal ce le conferă unicitate. Ea reușește admirabil să evite stereotipurile și banalitatea redărilor prin găsirea unui echilibru între descriptiv și contemplativ, ce este îmbogățit vizual de impulsul interior de generare a unor imagini încărcate de dinamism.
Fire entuziastă, Cerasela privește natura cu optimismul celui care vede frumosul în tot ce o înconjoară și care simte nevoia să imortalizeze ceea ce o impresionează cel mai mult. Ea nu urmărește redarea fidelă a locurilor, ci le traduce – prin linii și tușe sumare, dar sugestive -, în forme fugitive, în instantanee. Astfel, captate prin intermediul tehnicii acuarelei, ce-i permite mâinii să se desfășoare în gesturi libere și spontane, străzile bucureștene, detaliile unor case de sfârșit de secol XIX sau chiar panorama capitalei capătă picturalitate, așa cum bine vedem în lucrările Bucureștiul văzut de sus, Casă fără viitor, Casa portocalie, Stradă însorită, Strada Primăverii sau în seria de lucrări intitulată Bucureștiul vechi.
Chiar dacă remarcăm în compozițile sale indicii clare ale locurilor pe care vrea să le înfățișeze, precum canalele venețiene, sau ne sunt sugerate de titluri, ca în cazul bărcilor din Costa Brava, a Grădinii Chopin sau a Casei din Hera Dura, regăsim aceeași manieră de redare caracterizată de o notație cromatică liberă, autonomă, și un desen dezinvolt, epurat de amănunte inutile.
Cerasela este mereu interesată de experiența artiștilor consacrați, cărora le studiază cu multă atenție opera, mai ales din perspectiva realizărilor tehnice, dar, în aceeași măsură, îi place foarte mult și să experimenteze. Astfel, în seria de colaje, organizate în compoziții decorative, ea ne dezvăluie bogăția de resurse inventive pe care o are atunci când își propune să construiască suprafețe picturale fie din diverse bucăți de hârtie colorată peste care intervine cu linii sau tușe de culoare, ca în cazul seriei de naturi statice intitulate Interior, fie din ziare sau partituri muzicale, ca în cazul Măștilor venețiene, cărora le imprimă astfel muzicalitate, dar și sugestia de fragilitate a materialului din care sunt realizate.
Inepuizabilă în soluții constructive și cromatice se dovedește și în realizarea lucrărilor în acrilic sau ulei. În cele câteva lucrări ale Ceraselei din această expoziție: Pod japonez și Grădină la Giverny, Răsărit venețian, Notre Dame de Paris, se întrezăresc influențe impresioniste, utilizate însă cu discernământ, prezente în maniera de percepere și redare a materiei și a luminii în acord cu atmosfera specifică locului și momentului zilei în care sunt surprinse.
Urmărind lucrările Ceraselei Dragoș AvanuC din această expoziție, putem observa clar atașamentul ei față de realitatea vizibilă, fie că este vorba de peisaje, fie de naturi statice, realitate pe care o redă însă într-o manieră ce îmbină tradiționalismul cu modernitatea, peste care își pune amprenta personală.
Parcursul artistic al Sofiei Matei și evoluția certă în această direcție, vizibilă în scurtul timp scurs între prima expoziție personală din mai 2021 și sfîrșitul aceluiași an, m-au inspirat în ideile mele curatoriale, ce s-au concretizat, într-u final, în organizarea aceastei expoziții, TANDEM. Ideea de a pune un copil de 12 ani, aflat abia la început de drum, alături de o artistă cu experiență și notorietate, cum este Cerasela Dragoș AvanuC, poate părea să aibă un mare risc de reușită, dar n-am avut nici cea mai mică îndoială că Sofia se va ridica la nivelul așteptărilor mele. Ceea ce s-a și întâmplat!
Gândul expunerii alături de Cerasela, pe care o iubește și o admiră foarte mult, a declanșat asupra ei o avalanșă a inspirației, susținută în mare parte de cunoștințelor asimilate în urma lecțiilor de pictură, dar și de biblioteca vizuală interioară pe care și-a clădit-o în permanență prin desele vizitele la muzee și expoziții de artă.
Tematica generoasă pe care am ales-o pentru această expoziție, cea a instantaneelor din călătorii, a peisajelor citadine sau a reprezentării unor clădiri celebre, a fost îmbrățișată de Sofia cu mult entuziasm, ce transpare în toate compozițiile pe care le-a conceput pentru acest eveniment.
Fie că este Veneția, Florența, India sau Istanbul, Sofia decupează crâmpeie din realitate și le duce în lumea ei de copil, metamorfozându-le sub impulsul unei viziuni inedite și învăluindu-le într-o atmosferă specifică temperamentului ei plin de inocență, rezultatul final fiind ceea ce vedem astăzi: compoziții pline de culoare și dinamism.
Pe de altă parte, compozițiile Sofiei au și o complexitate ce îi depășește vârsta. Astfel, remarcăm în acestea un amestec de copilărie și de maturitate, mascată însă de joc, pe care mai rar îl întâlnești în lucrările unui copil de numai 12 ani. Poate nu ne-am gândit, dacă n-am fi știut de la început, că artistul care a redat Veneția într-o manieră plină de exuberanță coloristică, așa cum vedem în lucrările Love in Venice, La Serenissima sau Barcarole, este același copil care a construit cu virtuțile unui mic grafician acele compoziții precum Citadin, Medici’s Inheritage sau Moștenire, lucrare cu care, de altfel, a obținut în 2021 Marele Premiu la Concursul „70 de ani aniversari – Porți spre trecut, ferestre spre viitor”organizat de Palatul Copiilor din Timișoara. Observăm importanța pe care Sofia o acordă atât desenului, cât și culorii, ceea ce se reflectă cel mai bine în maniera în care își structurează mereu suprafețele picturale, chiar ea recunoscând că iubește deopotrivă atât pensula și acrilicele, cât și penița și tușul.
Medici’s Inheritage
Abordarea simultană a limbajului grafic și a celui pictural e poate remarca și în seria de lucrări realizate pe hârtie colorată, Sofia demonstrând și în cazul acestora că are capacitatea de a sintetiza elementele arhitecturale ale unor clădiri celebre și de a le reda în stilul ei, fără a le știrbi cu nimic caracteristicile definitorii. Profitând din plin de suporturile colorate ale hârtiilor, care oferă un sprijin în plus demersului ei artistic, Sofia redă în compozițiile sale câteva costrucții emblematice, precum Sagrada Familia a lui Gaudi, Taj Mahal, Biserica Sf Sofia din Istambul sau Opera din Sidney, păstrând același tonus și simț al culorii, pe care i l-am remarcat încă de la primele lucrări, realizate cu ani în urmă. Fastuozitatea cromatică și desenul plin de spontaneitate cu care sunt realizate aceste compoziții ne dezvăluie potențialul creativ pe care Sofia îl are din plin.
Privit din perspectiva acestei expoziții, talentul nativ, dorința inepuizabilă de învățare și de stăpânire atât a tehnicilor de pictură, cât și a limbajului plastic îmi întăresc convingerea că Sofia Matei va avea în continuare un frumos parcurs artistic, care-i va aduce multe satisfacții și o va susține în atingerea țelurilor pe care sunt convinsă că deja ș-i le-a conturat.
Roxana Bărbulescu, critic de artă
