CADARIU – FLOREA Corina

    Nevoia de a spune povești m-a condus la desen. Limbajul neconvențional al desenului meu cononturează echilibrul lăuntrului, conturează visul meu.
Am plăcerea de a observa detaliile și de a le acorda semnificații și mărturisesc o satisfacție imensă în a le îmbrăca în forme și culori atipice. Așa influențez lumea, așa mă fac cunoscută. Nu pot refuza aventura de la granița dintre ceea ce sunt și ceea ce aș putea fi.
Visez cum inventez prima formă.

Corina Cadariu Florea

Corina Cadariu a pășit pe teritoriul expozițional cu temerea și emoția noului venit, dar și plină de curajul și încrederea celui care vrea și are ceva de spus. Urmând calea profesoratului în matematică, care încă mai este de actualitate, refugiul pe care Corina l-a găsit în poezie s-a transferat în arta plastică, această trecere făcându-se întâmplător, în urma reacțiilor pozitive ale celor din jur la vederea desenelor sale făcute pur și simplu ca o descărcare.
Corina a început să conștientizele faptul că joaca ei cu creionul sau stiloul pe hârtie, crearea acelor forme, la început simple, banale, dar din ce în ce mai complicate cu care a umplut cu o rapiditate instinctuală suprafețele, exprimă ceva ce poate fi receptat și de altcineva și, mai mult, să transmită prin ele un sentiment, o stare, un gând. Acest dialog vizual cu privitorul ce a luat naștere spontan, o determină să continuie și să găsească noi și noi formule de exprimare și de exploatare ale desenului.

Roxana Bărbulescu, critic de artă
Amprenta zborului 2018

 

………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Dans Corina Cadariu Florea
Dans
Golgota - Corina Cadariu Florea
Golgota
cadariu florea corina Ascensiune
Ascensiune

………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Insinuare corina cadariu florea
Insinuare
corina cadariu florea Forma raspunsului
Forma raspunsului
cadariu florea corina Ritual
Ritual

………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Totem Corina cadariu
Totem

………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Aspirație Corina cadariu Florea
Aspirație
cadariu florea corina Venerație
Venerație
cadariu 02
.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………

cadariu florea corina Introspectie
Introspectie
corina cadariu florea Conturul visului
Conturul visului
corina cadariu florea Complementar
Complementar

 

………………………………………………………………………………………………………………………………………………

cadariu corina florea acvila
Acvila
Ispita visului corina cadariu florea
Ispita visului
corina cadariu florea incordare
Încordare

………………………………………………………………………………………………………………………………………………

 

corina cadariu florea Sisif
Sisif
cadariu Conturul raspunsului
Conturul raspunsului
cadariu Triumf
Triumf

……………………………………………………………………………………………………………………………………………

corina cadariu florea Marturisire
Mărturisire
corina cadariu florea Pieta
Pieta
cadariu Flower Power
Flower Power

………………………………………………………………………………………………………………………………………………

cadariu 18
.
cadariu 20
.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………

corina cadariu florea Balerina
Balerina
cadariu 19
.
cadariu 16
.

 

………………………………………………………………………………………………………………………………………………