Sala Pergament a Bibliotecii Naționale a României găzduiește, în perioada 5 – 17 aprilie 2019, expoziția artistului italian Nicola DʿArco organizată de către Asociația Culturală ARTAR. Lucrările prezente pe simeze sunt realizate într-o tehnică destul de puțin folosită la noi, în România, cea a décollajului, ce constă din suprapunerea unor imagini, în special afișe, și desprinderea spontană a unor fâșii din cel de deasupra lasând să se vadă fragmente din afișul de dedesubt. Este o tehnică opusă colajului care construiește imagini din alăturarea unor bucăți de hârtie, existând posibilitatea de a te răzgândi dacă ți se pare că nu s-ar potrivi ceva, spre deosebire de decollage unde trebuie să știi de la început unde vei rupe hârtia.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Nicola DʿArco este absolvent al Institutului de Artă din Avellino, Italia, la secția de grafică publicitară, și a participat, începând din anul 2000, la o serie de expoziții personale și de grup în Italia, la Roma, Napoli și Avellino, și în București, la început cu lucrări realizate în tehnica mixtă a picturii în ulei peste colaj. Din anul 2003 intră în contact cu lucrările lui Mimmo Rotella și începe să studieze curentul de avangardă al anilor 60, cel al Noului Realism (care este o mișcare artistică înființată în Franța de criticul de artă Pierre Restany și artistul Yves Klein ca reacție a mișcării americane Pop art, grupare căreia i s-au alăturat și Rotella) și să experimenteze tehnica décollajului specifică acestei grupări.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Nicola este atras în mod deosebit de unul dintre conceptele acestui curent cel de a extrage obiecte din mediul lor predestinat urban, cu precădere afișe stradale, suprapuse în zeci de straturi, care formează o masă compactă, adesea învechită și zdrențuită, dar încărcată de picturalitate, și de a le pune într-un alt context conferindu-le statutul de obiecte de artă. Nicola studiază lucrările realizate în tehnica décollage-ului ale celor patru artiști numiți și afișiști: François Dufrene, cunoscut mai ales pentru experimentele literare, precum poezia sonoră, ale lui Jacques Villeglé sau ale lui Raymond Hains, reprezentative pentru ilustrarea deteriorării civilizației și criticilor social-politice, dar sensul limbajului expresiv specific decollajului îl capătă studiind lucrările lui Mimmo Rotella.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Rotella, spre deosebire de Hains, Villeglé și Dufrene, este interesat, mai ales în perioada de după 1960, de utilizarea în realizarea lucrărilor sale a reclamelor colorate ale produselor de larg consum și ale posterelor de filme cu vedete de cinema, apropiindu-l din acest punct de vedere, mai mult decât pe ceilalți colegi, de arta pop americană.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
La fel ca în lucrările de lui Rotella, remarcăm în cele ale lui Nicola DʿArco detalii importante care ne demonstrează în primul rând atenția deosebită pe care și-o îndreaptă asupra afișelor retro de cinema, cu vedete precum Sofia Loren, Claudia Cardinale, Marilyn Monroe, Sean Connery. El reușește în această sală să recreeze atmosfera anilor 50 – 60 prin recontextualizarea creativă a unor imagini familiare acestor perioade de glorie ale cinematografului american sau italian, adesea uitate, iar readucerea lor în atenția noastră reușește să ne provoace o stare plăcută de nostalgie, la care contribuie și dominantele cromatice cu tentă vintage specifică acelor vremuri.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Nicola explorează, pe lângă ideea impactului sentimental pe care-l au asupra noastră filmele sau actorii vechi, și relația dintre artă și publicitate prin modul direct, uneori chiar agresiv vizual, de transmitere a mesajului dorit. Remarcăm prezența acestei direcții în anumite lucrări, precum Nude sau Red and White, în care sfâșierile dezvăluie suprafețe contrastant cromatic cu cele de deasupra, fragmentarea, deconstrucția în acest mod a compozițiilor, prin acest joc, sporindu-le și mai mult dinamismul. ………………………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Nu în ultimul rând aș vrea să punctez și calitatea lucrărilor lui Nicola de a stimula curiozitatea ce se naște din dorința firească, cred că involuntară chiar, de a descoperi ce se află sub fiecare afiș rupt, de a recompune imaginar afișul de dedesubt, să vezi de la ce a pornit, și poate ai șanse să o faci în cazul în care sunt suprapuse doar două afișe, dar atunci când sunt mai multe, ca în cazul lucrării Cinema dimensioni, este chiar imposibil. Este captivant să te lași prins în această transformare a suprafețelor și să constați că décollage-ul este mai mult decât un proces întâmplător, ci unul cu adevărat creativ care prin gestul de rupere de fapt construiește.
Roxana Bărbulescu, critic de artă
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………………